A VENI = A TE HRANI ?

Cand cel de langa noi sau de departe pleaca, ne doare dar durerea acesta e doar semnul ca in sfarsit crestem si ne nastem inca un pic.

De cele mai multe ori cei care stau zilnic langa noi nu ne dau voie sa crestem, sau mai bine zis, noi nu ne dam voie, lasandu-ne crescuti de ei ca de mama sau tatal nostru, care ne-a lipsit mai mult. Ne convine foarte mult asa, pentru ca astfel nu avem nevoie sa mai invatam prea multe despre noi, stie celalalt si ii putem pasa responsabilitatea. A fi singur e un privilegiu dureros dar el e o cale sigura spre a redeveni tu.

De aceea voi incerca sa multumesc celor ce pleaca de langa mine, indiferent cat de greu imi e sa spun asta.

Cu cei ce vin e alta poveste. Caci ei pot veni odata, a doua oara vin mai plenar, urmand sa vina de tot, atunci cand vor si sunt pregatiti. Da, "a veni cineva la tine" e un alt sentiment. E sentimentul de a trai mai bun si mai mult. Seamana cu a te hrani, si chiar asta este. Totul e o foame si o sete, apoi o contopire si o moarte pe care o putem face la fel de pasionala. Nu spuneti "pa! " si "la revedere" celor ce pleaca, ci "sa imi fie de bine!" sau "sa ne fie de bine!".

Pofta buna de viata si oameni!

LOVE IS IN THE AIR!

Ieri, la herghelia Corbeanca, dupa lectia de calarie (!) am primit inca o dovada ca norii sunt gandurile si sentimentele noastre.
Si ei nu sunt nori asexuati, chiar vorbesc despre dragoste mai deschis ca unii dintre noi.

Va doresc sa aveti o saptamana plina de.. nori!
Cu drag!
Andreea, Zana Norilor

LA NOAPTE STAM PE SPATE SI PRIVIM CERUL, DA?

Roiul de meteori Perseide va fi cel mai vizibil azi de la 7 seara. "Ei" spun ca pot fi vazuti chiar si 100 de meteori pe ora. Dar eu stiu ca unora ne ajunge sa vedem o singura "stea cazatoare", sau ceva ce noua ni se pare astfel. Vor cadea in sus, vor cadea in lateral, vor cadea in noi si noi vom exploda a soare, ca intr-o prinsoare. De iubire de cer. Ca doar iubire cer, nu?

Aici chestii mai stiintifice (ei nu stiu ca tot despre iubire e vorba, dar cu termeni foarte tehnici):
http://www.astro-urseanu.ro/perseide2005.html

MAI STII, DOAMNE?

Mi se intampla uneori sa port amicale conversatii cu Dumnezeu, si cand spun amicale inseamna ca ma adresez Lui cu "Dragul meu Dumnezeu" (sau ceva apropiat), ca unui prieten, precum frumos ne-a invatat Neale Donald Walsch. Ultima data cand am vorbit cu El eram pe o catamaranul acostat pe plaja, la miezul noptii, sub un cer inundat de stele. Si monologul (desi eu zic ca e un dialog, de vreme ce intrebarile mele cumva primeau raspuns prin cealalta intrebare ce urma) suna asa:

Mai tii minte, Doamne, cand eram doar Tu si eu? Timpul statea in loc si pentru mine, chiar daca parintii, mereu pe aproape ca doi copaci stufosi in iarba mea, dadeau mereu semne de nerabdare. Mai tii minte, Doamne, ce timp frumos? Ce lumina mare, ce liniste era? Doar Tu si Eu, scaldati in viata, inconjurati de respiratia ei. O lume-ntreaga salasluia in mine, chiar daca o priveam cu ochi albastri. Era in mine toata si tot ce vedeam era si inauntru si in afara mea.

Sunt mare acum. Am ani multi de experienta si ea sta intre mine si Tine. Incerc sa scap de toata aceasta experienta dormind acum sub cerul liber, pe barca ce doarme in nisip. Of, Doamne, ce plin de umor esti! Da, am vazut mereu stelele dar nu mi-am inchipuit ca sunt ochii tai privindu-ne somnul. Doar Tu esti peste tot, nu? Nu aveai cum sa fii IN ceva, sau sa ai ochi!! Si eu chiar am crezut ca sunt stele! Ne-ai pacalit ca pe.. copii!

Of, Doamne, mai stii ce bine era cand eram doar noi doi? Eu uit in fiecare zi mai mult, dar azi mi-am amintit cumva de tot.

Dragul meu Dumnezeu, stii, eu te iubesc. Si chiar daca Tu imi dai de toate eu uneori nu stiu sa ma bucur pe deplin si tot te caut. Chiar daca esti peste tot eu tot te caut, poate pentru ca si eu sunt putin vanatoare, atunci cand nu sunt vanata. Si imi place sa alerg dupa ceva, nu doar de cineva. Cum? E momentul sa stau? Aici si Acum? Sa ma impiedic macar? Dar Stiu ca AI umor, mai mult decat toti muritorii la un loc!!!!! (da, imi amintesc, Tu ai creat chiar si umorul!!!!)


Foto: New Love (Luca si marea)

O RUGACIUNE "NEW LOVE - NOUA IUBIRE"

Am sa inchei (pentru moment) subiectul iertarii cu o Rugaciune pe care am primit-o din Nori si care sper sa va placa la fel de mult pe cat mi-a placut mie s-o scriu.

-Imi cer iertare sufletului meu ca nu l-am lasat sa se Exprime in felul in care ar fi vrut si i-am distorsionat prin prejudecatile mele felul in care ar fi vrut sa experimenteze viata. Ma dezleg si de prejudecatile mele.
-Imi cer iertare corpului meu, organelor mele, partilor din corpul meu carora le-am cauzat deteriorari prin comportamentul meu culinar, imi cer iertare de la tot trupul meu pentru ca am fost indiferenta cu el de multe ori si nu l-am ingrijit cand mi-a cerut, nu i-am dat somn, odihna si hrana potrivita atunci cand a cerut si a avut nevoie.
-Imi cer iertare sufletului meu ca nu l-am hranit cu suficienta iubire, cu placere, cu creativitatea de care avea nevoie, cu poezie, cu muzica, cu poveste.
-Imi cer iertare mintii mele ca n-am sadit in ea mereu ganduri frumoase.
-Imi cer iertare si ma dezleg de toti oameni pe care i-am necajit, fata de care am gresit, sau care au gresit fata de mine iar eu nu i-am iertat. Imi cer dezlegare de ei. Ii las pe toti sa isi urmeze drumul asa cum si eu voi fi libera de-acum sa merg, sa plutesc nestingherita in destinul meu, neinfranata de legaturi care ma trag inapoi.
-Sunt iertata, caci eu sunt iertare.
-Sunt libera in fiecare clipa sa o iau de la capat.
-Sunt libera in fiecare clipa.
-Sunt dezlegata de orice fire inutile, orice iubiri egoiste, de cersetoria sufletului, de asteptari. Nu mai astept salvarea, iubirea, fericirea, ele sunt cu mine din aceasta clipa in care sunt deja dezlegata si libera.
-Sunt libera sa iubesc, sa fiu, sa ma misc, sa creez, sa plutesc, sa fiu ce si cine vreau sa fiu. Sunt libera sa fiu...(numele tau) Andreea.

ILUSTRATA CALIGRAFIATA

Ma intreb mereu ce inseamna sa fii "plecat", dincolo de aspectul fizic, pe care cred ca il pot intelege :). Mi-am luat "perechea de aripi" (cum frumos ii spunea un prieten catamaranului nostru) si am plecat pe mare. Acolo unde maslinii sunt prieteni cu noi si ne asteapta, da, ei chiar ne asteapta fara alt interes decat acela de a ne bucura impreuna unii de altii.
Sunt plecata. Ce las aici: rutina, repetitivitate obositoare, gospodarie si gatit, le pun pe pauza. Ce iau cu mine? Tot ce nu am vrut sa las aici: iubiri, saruturi, mangaieri, tandrete, poezie si senzualitate. Tot ce port cu mine si pe mine zi si noapte.
Nu plec nicaieri, de fapt. Sunt tot acasa, undeva pe Pamant. Aici mi-e casa oriunde as pasi. Si toata marea e a mea, pentru ca nu imi apartine. Pentru ca nu am nici o bucatica din ea, pentru ca ma pot plimba prin valurile ei oriunde si oricand vreau.
De asta iubesc marea. Pentru ca nu ai de ce sa o ierti, pentru ca e atat de infinit de inteligenta incat nu te lasa sa te legi de ea. Iti apartine in intregime tie si tuturor, intr-un mod personal si personalizat, fiind pe veci amanta tuturor si a nimanui sotie. Pentru ca poti face dragoste cu ea fara preludiu, si nu o doare capul niciodata. Pentru ca te poti darui ei in intregime, ramanand si tu intreg si mare. Pentru ca iubirea asta nu te leaga, ci te invata sa te dezlegi de toate. Chiar si de sentimente toante. Pentru ca ea repara si recadreaza energii puse aiurea, inchipuiri inutile, le piaptana si le sfinteste. Marea imi aureste sufletul.

Te iubesc, mare, ca ma inveti sa ma las iubita.

SSSSST !

Sanzienele plutesc in aer. La noapte.

Sa culegem plante de leac si sa alegem cuvinte magice pentru a le folosi.

Sa vorbim cu Zanele Sanziene pentru a ne raspunde la intrebari. Sa ne umplem de dragoste acolo unde mai e loc. Sa trimitem dragoste acolo unde face bine.

Maine dimineata sa ne tavalim dezbracate in roua inainte de rasaritul soarelui.

Sanzienele plutesc in noapte.

Fie dragoste in aer!

DUBLU EXPERIMENT DE FERICIRE IN DESFASURARE

Zilele acestea fac un dublu experiment cu mine. Exceptional. Iata:

EXPERIMENT 1: Mi-am propus sa fiu fericita - deocamdata ! - pentru urmatorul interval de 3 luni. Astazi e a doua zi de fericire. Drept urmare, intorcandu-ma de la gradinita Sarei am vazut pe cerul acoperit de nori gri, un ochi de cer albastru. Am oprit masina si am vazut: ochiul de cer avea forma de inima. Au inceput sa imi curga lacrimi printre hohote de ras, caci nimic nu putea fi un semn mai clar in viata mea ca totul e iubire, iar cerul imi ofera iubirea lui, la randu-i. Dar norii erau miscatori, asa ca, in cateva secunde ochiu cel albastru in forma de inima si-a lungit o coada asemeni unei sageti, a lui Cupidon, desigur. Apoi s-a transformat in delfin, dupa care in... conturul Romaniei! In final a devenit capul unei fetite cu codite. Stiu cine e, o cunosc. Am cunoscut-o, de fapt, acum 25 de ani. Sunt eu, Andreea la 11 ani. Inca mai sunt in mine. Am privit ochiul de cer pana cand lumina cea slaba mi-a orbit, totusi, privirea. Nu doar soarele e orbitor, ci si cerul.
Concluzie: nu doar norii sunt mistici si creeaza forme in mintea noastra, ci si lipsa lor. O lipsa, oricare ar fi ea, creeaza la fel de multe forme ca si prezenta.

EXPERIMENT 2. Toti cautam paradisul pierdut al copilariei, dar putini facem ceva pentru a-l regasi. Singura am luat in serios propria-mi provocare de ieri, si am lasat copilul din mine sa isi faca de cap.
Pentru 2 ore, aseara am fost sora cea mica a copiilor mei de 7 si 4 ani. Pentru 2 ore am tipat, ras, tavalit, mancat rosii cu ciocolata, am batut cu cutii in masa si am facut galagie cand mi-a venit mie. M-am tavalit cu ei prin casa, ne-am invartit pe iarba pana am ametit, mi-am amintit cum se spune "vreau" si "nu vreau" fara explicatii. Am tipat la tati, am ras la el, am dat raspunsurile care imi veneau, am simtit libertatea de a sari peste reguli. Pe care tot eu, ca mama si sotie, le facusem in casa. I-am facut greutati lui Ionut - tati a ramas tati, cu 3 copii acum. Am simtit usuratatea de a nu ma gandi la ordinea din casa, la farfurii sau firimituri, la reguli de crestere sanatoasa a copiilor, la cursurid de educatie pozitiva si, cand tati a cedat acestei nebunii generale si ne-a lasata "singuri in casa" mergand la culcare, noi ne-am uitat la televizor la desene oribile cu monstrii care se latesc, am facut baie toti 3 la ora 11 noaptea. Ne-am stropit cat am putut, am tipat si am umplut podeaua baii de apa. M-am culcat in camera lor, cu ei, si am adormit imediat.
(Nota: Experimentul se va desfasutra timp de 2 ore pe zi, timp de o saptamana).

Concluzii 1
-Fericirea e o alegere
-Regulile adultilor sunt propria lor inchisoare. A fi copil inseamna a lua in serios tot ce e in viata ta (de la desene animate la orice cuvant auzit). A fi adult inseamna uneori a ignora libertatea de gandire si a te concentra doar pe reguli, pierzand aproape tot farmecul vietii.
-Intoarcerea la copilarie nu inseamna o intoarcere in timp. Copilaria e la distanta de un gand de noi. Iar acel gand inseamna: fii aici si acum cel care esti. Anuleaza-ti prejudecatile. Nu judeca momentul, traieste-l!!!!
Concluzie 2
Iti multumesc Ionut, ca imi oferi cadrul neccesar pentru experimentele mele si libertatea de a fi eu. Iti multumesc ca ma lasi sa castig asa putini bani - pentru moment - incat sa imi pastrez aceasta libertate si disponibilitate de a fi adult si copil, de a fii alaturi de copiii nostri intr-un mod viu si autentic. Iti multumesc ca nu ma lasi sa mor incet intr-un serviciu de la 9 la 6. Iti multumesc ca tu ai ales sa faci asta si o faci cu placere. Iti multumesc ca alaturi de tine, asa cu picioarele pe pamant cum esti, eu pot fi in continuare Zana Norilor.

Pentru voi, cei ce va plimbati pe aici: veniti cu mine in Tara Fericirii?

PENTRU VOI, CEI CE STITI CE E IUBIREA

Mi-am inceput dimineata cu bucatica mea preferata din Nunta lui Figaro, "Voi ce sapete.. che cosa e l'amor", pe care o ascult destul de des impreuna cu Sara mea de 4 ani. Este un esantion atat de curat de opera incat ar atrage si un fotbalist catre genul acesta muzical. In mod sigur este minunat pentru copii. Eu nu stiu prea multa opera, dar simt ca interpretarea Teresei Berganza este un cadou in sine. De la mine pentru toti cei ce stiu ce e iubirea. Pentru toti cei ce vor avea astazi 1 iunie, curajul sa isi arate inocenta in fata lumii: fara sa-i judece pe oameni, fara sa-i acuze, fara sa le reporseze nimic. Privindu-i viu in ochi, asa cum ne privesc copiii. Cu mirarea ca exista oameni pe pamant. Lasati-va frumusetea si iubirea sa emane prin ochii vostri azi!

FEMEIA PORTAL

Dupa cum ii povesteam unei bune prietene, sunt doar un portar de portal. Va poftesc pe usa "New Love" pe care am gasit-o (inventat-o) si care mi s-a dat apoi spre paza. Primesc instructiuni (a se citi "training") pentru acest job chiar in timpul desfasurarii lui. (E prima slujba pe care o am in care sunt platita exclusiv prin satisfactie si prin prieteni noi, si in care nu mi s-a cerut experienta). Dar, chiar in timp ce scriam am inteles si ce scriam: fiecare femeie e un portal.

Nasterea copiilor ne transforma in portaluri.

Din momentul in care ai lasat sa patrunda in aceasta lume prin tine un suflet nou, ai devenit poarta de acces. Nu mai esti doar o femeie, esti o usa de intrare la un nivel pe care il numim "realitate". Cale de patrundere intre 2 lumi. Tu nu creezi o viata noua, tu nu dai o viata noua. Tu si eu, femeie, lasam viata sa circule prin noi, lasam sufletele sa patrunda in lume. Prin noi.

Apoi, sufletele de copii ni se dau spre ingrijire, dar nu spre stapanire. Suntem ghizii lor, ii tinem cu grija de mana sa nu derapeze, dar ei isi stiu drumul. Mai ales acum, cand vin prin portaluri doar copii intelepti. Si apoi, dupa ce te transformi din femeie in femeie-portal, portal ramai. De aia nu mai ai cum sa fii la fel, nu mai poti gasi jocul si libertatea de miscare la fel de atractive dar tanjesti dupa ele. De aia iti place sa-ti mentii stabilitatea, doar esti ditamai arcul de triumf! Pentru ca starea ta de fapt s-a schimbat. Si, daca au trecut deja un copil sau 2 prin tine, starea ta de portal tot a ramas. Poate nu mai vrei sa mai treaca si altii - chinuitoare binecuvantare! - dar atunci rolul tau va ramane acelasi, luand o forma noua:

Pentru mine se numeste "New Love". E portalul prin care trec copiii-adulti ce isi doresc ghizi noi, drumuri virgine catre sufletul lor. E doar una dintre porti. Prin ea ai acces la iubirea neconditionata, iubirea ca stare de fapt, acceptarea lectiilor de viata cu tot sufletul, deschidere, da, confirmare, acceptare, neimpotrivire, sustinere.

Trec de 4 ori pe zi printr-o padure mica, dar suficient de racoroasa si placuta pentru a o saluta. In fiecare zi trec prin poarta creata de desisul ei, din viteza masinii. Drumul pana la gradinita fie-mii are 6 km. Il fac in 6 minute si abia astept intalnirea zilnica cu padurea. Stiu ca dupa ea priveste mereu soarele si la sfarsitul ei e mereu vacanta. Nu cred ca am visat vreodata ca drumul meu sa treaca zilnic printr-o padure, nu am avut curajul. Daor stiu ca Scufita Rosie mi-a fost mult prietena.

Porti si treceri, asta suntem, asta devenim, mereu si mereu.
Pocalul este portalul?

Am crezut mereu ca "moarta" si "poarta" sunt nu doar 2 termeni apropiati ca sonoritate cat ca semnificatie. Moartea e o poarta si ea, a muri inseamna a trece. Printr-o alta poarta.

Dar femeile sunt porti spre viata. Spre viata asta vie. In care inventam mereu alte si alte porti spre viiciune, spre vivavitate, spre anima-tie. Anima, femeie!

Sunt portalul tau, vei trece prin mine?

(foto: "New Love")

VACANTA ROSIE

Buna dimineata. Nu cred ca vad mai rosu anul asta, chiar sunt mai multi maci peste tot si in jurul meu. Pe DN1, pe campuri, pe strada mea, in fata portii, pe langa aleile din jurul Ikea. Si mai cu seama prin parul si gandurile prietenelor mele cu care gandesc simultan acelasi tip de vise: Lucia, Claudia, probabil Cami si o multime de alte fete care simt rosu si gandesc maci.

Duminica aceasta traseul a fost de 13 km, tot cu biciclete (de data asta eu si Luca am pedalat, Ionut si Sara pe ATV, Sara chiar a tras un pui de somn la intoarcere). Campurile cu maci pe care
le-am intalnit au fost doar inceputul unei excursii in care misterele erau tacute si asteptau linistea noastra pentru a se lasa dezvaluite: la inceput 2 vulturi au trecut pe deasupra noastra pentru a ne saluta, mai apoi alte pasari al caror nume nu il cunosc, caci ele nu au crescut pe langa blocul unde am copilarit. Lasandu-ne bicicletele la marginea padurii am intrat in inima ei la un picnic cu banane si croissante. Am asezat paturica si ne-am asezat ascultand cantecele pasarilor al caror nume nu am fost in stare sa il spunem copiilor nostri. Caci nici ele nu cantau in Salajan, pe vremea cand ma cataram eu in copaci. Surpriza cea mare a venit din partea unei ciute care s-a aratat la cativa zeci de metri de noi: L-am vazut pe Bambi, ura!!Uraaa!! Noi, parintii, asa zisii "invatatori ai copiilor nostri", vedem pentru prima oara o caprioara "live" in alt loc decat la Gradina Zoologica. S-a aratat pret de cateva secunde, ne-a privit curioasa (zicem noi...) si a trecut mai departe pe poteca in locuri doar de ea stiute. Ne-am continuat drumul prin padurea fara pet-uri si, peste alte citiva zeci de metri am gasit pe potecuta.... bani! O hartie de 10 si alte 3 hartii de 1 leu. Ne-am gandit repede ca hartiile erau asezate astfel incat ar fi dus catre o comoara, dar am abandonat repede gandul. Ne-am intors sa vedem daca mai sunt bicicletele si atv-ul si am avut norocul sa le gasim la loc. Aha. Asta era comoara. Am gasit apoi un luminis, un loc in care am presupus ca vin caprioarele sa pasca. Acolo am dat peste un pui de prepelita (sa zicem ca era prepelita...) care inca nu stia sa zboare si pe care am incercat sa il hranim cu croissant plin de E-uri. N-a vrut. Inca o lectie buna pentru copiii nostri. Am pandit iepurii dar nu s-au aratat privirii noastre. Apoi am dat ocol padurii si am mai vazut berze, fluturi si bondari uriasi urmarindu-ne intoarcerea spre casa, in tacerea plina de cantece de cosasi a campului. Ador sa ma arda soarele pe umeri in viteza bicicletei. Ador oboseala asta calda in care nu mai poti vorbi, doar pedalezi. Se aude scartait de lant sau aripa de bicicleta si vantul brazdand lanurile de grau verde.

Duminica noastra arata ca o compunere scolara de vacanta. Ma bucur ca in sfarsit ma bucur si vad ca un copil. Viata toata-i o vacanta, spunea o amica de-a mea, si inca mai spune, cred. Si in fiecare zi imi confirm mai mult si mai mult ca are dreptate. si imi mai confirm ca tot ce putem face noi, ca parinti, e sa invatam cat mai mult de la copiii nostri, sa ne lasam invatati de ei bucuria si fericirea, sa nu ne mai impotrivim lectiilor si initiativelor lor, ci doar sa fim acolo langa ei, ghidandu-le pasii catre scopurile pe care si le propun, fiind acolo pentru a-i prinde daca vor cadea. Tot ce putem face pentru noi este sa le privim bucuria, sa luam de la ei lectii de zbor si fericire, sa asimilam zilnic si sa ne facem temele in lipsa lor: ei sunt singurii maestrii care ne invata fericirea. Nici un alt profesor nu ne preda mai bine fericirea ca ei. Da, am avut si am inca multi maestrii care au incercat (unii dintre ei au reusit) sa ma invete fericirea. Cei mai buni dintre ei m-au trimis sa iau lectii de la copiii mei. Si acum am ajuns in sfarsit la ei. Adica la acesti maestrii desavarsiti, neinvatati, venind cu intelepciunea si viata din interior, nu din teorii invatate de la altii.

Stiu ca tot ei ma vor invata sa am o legatura neintrerupta cu maestrul din mine.

Ce faci in vacanta de azi?

SHOOTING MATINAL

Spuneam aici ca voi translata starea de vineri spre joi. Asa ca ieri am trait in vineri aproape toata seara si bine a fost. Azi dimineata nu mi-era prea clar cum vreau sa ma simt, si, traind ieri in vineri, azi, corpul tragea sa se comporte ca sambata. Am pedalat pe vineri in continuare si, trezindu-ma devreme am facut impreuna cu Sara o plimbare cu picioarele goale prin iarba uda. Surpriza a fost sa gasesc o multime de... ciupercute in gradina. Da, imi amintesc ca am adus in timpul constructiei ceva pamant de padure dar nu stiam ca a venit si Scufita Rosie odata cu el. Un shooting cu Sara in pijama si apoi in pielea goala la 7.30 dimineata. Am salutat pamantul si soarele si am vorbit cu capisoanele albe. Da, e inca vineri si iubirea are palarie alba, pielea fina si ne uda talpile cu stropi reci-calzi.

Ma gandesc la voi. Vreau sa va trimit un gand bun de week-end pentru ca am o groaza si stiu sigur ca sunt pentru voi. Ma gandesc la voi ca la niste ciupercute de padure pe care destinul le-a mutat intr-o curte plina de soare. Ele au ramas zvelte si frumoase dar s-au adaptat schimbandu-si culoarea. Si-au pastrat destinul lor de a fi ciupercute indiferent de locul in care au ajuns sa creasca, indiferent daca le este prielnic sau schimbarea e perceputa ca dificila.

Ma gandesc la voi, indiferent cat de putine/putini sunteti, cunoscuti sau necunoscuti trimitandu-va increderea mea ca sunteti cei mai buni de pe pamantul asta. Ca nu s-a nascut om mai potrivit ca tine sa faca ceea ce faci tu. Vreau sa iti reamintesc ca ai venit aici sa fii fericita si vreau sa imi spui, pe o scala de la 12 la 345 (!) cat de fericita ai fost in week-endul asta.

Da, ne poarta vantul si destinul in locuri pe care nu le dorim, uneori, intre oameni pe care nu ii iubim sufcicient. Dar asta nu inseamna ca nu putem ramane ciupercute, oriunde am fi, daca ne-am nascut pentru a fi ciupercute. Putem sa ne implinim destinul de ciupercute, putem oferi frumusete in jur doar prin simpla noastra prezenta. Ne putem inalta capul indiferent de ierburile din jur, putem sta drept chiar daca doar apa din noi ne tine.

Fiti ciupercute si lasati copiii sa se bucure de voi, indiferent de varsta lor! Lasati copiii sa se bucure de prezenta voastra chiar atunci cand au 40, 45 sau 70 de ani. Lasati copii de 25 si 30 de ani sa va culeaga intelepciunea privindu-va si pe cei de 5 ani jucandu-va cu voi. Cu bine si pe maine, o alta vineri!

Sunny Day

Duminica trecuta am facut sailing pe Herastrau si ciclism printr-o padure fara pet-uri. E aproape, e langa Bucuresti, totul e sa o gasesti. Si nu e singura.

Impartirea a fost asa: eu cu Sara pe bicicleta si Ionut cu Luca pe ATV (prea mic pentru 2 persoane, dar costa mai putin ca o bicicleta "tare") si am luat-o pe campii la propriu. Ne-am luat campii si am urmarit stolurile de berze pana la marginea padurii. Am auzit cosasii si am privit apusul. Am trait in Sadoveanu si in sfarsit l-am inteles. Am inghitit muste din cauza vitezei si am simtit aerul rece al serii batandu-mi picioarele. Mi-am plimbat picioarele din viteza bicicletei prin lanul de grau crescut inalt. Am vazut iepurii traversand campurile si fazanii fugind din calea noastra. Am pedalat zambind cu gura pana la urechi. I-am strigat lui Dumnezeu ca-l iubim. Tot din viteza. Si el ne raspundea, si ne raspundea in fiecare clipa, aratandu-ne ba o pasare colorata in galben, ba cantecul unui greier.

Si toate astea intr-o seara in care la pranz am vazut Herastraul din viteza unui catamaran atragator, la care visam de ceva vreme.

Nu ma hotarasc ce e mai frumos: vantul ce biciuieste transpiratia obrajilor, in viteaza bicicletei, sau vantul cu stropi de apa sparti de flotoarele catamaranului. Caci da, desi nu se vede, mai tarziu am prins vant. Exact atat cat sa vedem ce poate un catamaran care se poate lua la pachet.

E un week-end pe care si-l permite oricine. Padurea nu costa. Bicicleta e veche. Pe Herastrau chiar se pot face multe lucruri in afara de a bea suc, desi nici asta nu e rau deloc.

E vara si tot ce ai de facut e sa alegi cat de fericit vrei sa fii.

Nu e nevoie sa ai vila la tara ca sa iti urci bicicletele pe masina si sa cauti drumuri potrivite. In jurul Bucurestiului sunt o groaza de poteci de pamant ce abia asteapta picior de om.

E vara si tot ce ai de facut e sa alegi cat de fericit vrei sa fii. Acolo unde esti sau in alta parte.

SALATA DE IUBIRE

Se iau cateva frunze de salata verde proaspat iesite din mica gradina de legume, udate la nimereala de fie-mea Sara, o rosie din piata Otopeni (de solar dar romaneasca) si o ramurica de flori de slacam, la ora asta intalnita pe toate drumurile (mele). Se amesteca amintirile despre florile de salcam (pe care le mancam laolalta cu toti vecinii in copilarie) cu putin ulei de masline de la Nikos ( grecul a carui plaja o vizitam anual, de 4 ani incoace, sub ai carui maslini de bronzam si dupa plaja caruia tanjim si visam tot anul) se pune putina sare si un strop de lamaie si gata! Salata de iubire are parfum de salcam, de familia mea si de toate aminitirile frumoase!
Salata de iubire se fotografiaza de catre Luca, ca sa ramana peste ani nepotilor mostenire si marturie ca noi am fost fericiti azi.

E VINERI SI E SUPERBA!

Ce ciudat, e suficient un cuvant: "vineri" si zambesc. E vineri, e o alta zi, dar numele ei are in spate o intreaga istorie: e un fel de sfarsit a ceva ce a fost obligatoriu (fie el serviciu sau scoala sau orice altceva) si un fel de inceput al unor zile "libere". Cat de libere? Ce inseamna "libere?" Libere de ce? Libere de prejudecati? Libere de "trebuie"? O zi de joi nu este suficient de libera pentru a te simti ca vineri? O dimineata de marti nu merita sentimentul acela minunat pe care il ai cand iti bei cafeaua sau ciocolata cu lapte duminica pe terasa sau balcon?

Daca as spune ca azi e marti, ziua ar fi mai intunecata? Probabil ca da. Probabil ca ar fi inca un exercitiu perfect pentru a ne aminti ca lumina e in mintea noastra. Cu cat o vedem mai mult, cu atata mai multa lumina in jur. Sunt convinsa ca toti ati vazut ca sambata si duminica au o lumina speciala. E lumina din voi, e lumina din mine, cea care imi propun sa vad totul cu ochelarii de duminica. Si lumea arata de para Dumnezeu ar fi marit brightness-ul cu un click. Si totusi, mouse-ul e la noi.

Azi e vineri si am mai dat un pic de lumina. Vreau sa trag cu mine starea de week-end cat mai spre joi. Apoi spre miercuri. Si, cand ajung la luni sa o tin asa toate zilele mele. Imi aleg ca reper ziua de vineri, caci ea este un amalgam superb de treburi si distractii. Vinerea iti profesezi meseria cu zambetul pe buze, iar distractia de seara e orgasm. Nu e ca sambata, cand esti acasa dar nu-ti convine ca faci treburi domestice si nici ca duminica, in lenevie. Vinerea e starea cea mai buna: atunci esti in egala masura activ in munca si in relaxare. De azi ,vineri va fi ziua pe care o voi petrece forever!

Iar azi e o vineri excelenta pentru a-mi incepe noua 'viata de vineri": vine teatrul in sat ("Interpretul", al Teatrului Mic, super!) iar mai pe noapte avem petrecere cu lasere si DJ Vasile colea, in padurea Otopeni. Da, e bine la tara. E cultura. Plantez cimbru si busuioc mai tarziu, ud rasadurile de rosii chiar acum.

Dar cum e sa te cheme Vineri? Sa fii superba si sa iti iei zborul zilnic la propriu de pe o bucata de scandura? Dallas Friday este cea mai premiata sportiva la acrobatie cu placa, o superba... Vineri. Asa va doresc sa aveti! :)

Fiti Vineri si folositi-va de orice scandura pentru a atinge cerul! chiar daca asta inseamna sa va intoarceti lumea cu susul in jos! Love U all, with my special New Love!

De azi, pentru mine e... vineri!

13 zile fara net = rasaduri bune de rosii. FII PAMANT BUN!

N-am plecat din Bucuresti in vacanta asta. Doar in gradina. Dar m-am purtat ca si cum as fi fost departe, caci mi-am propus o pauza voluntara de net. A fost un exercitiu bun si greu. Ciudat sentiment sa evit calculatorul si biroul! Sigur, am furat putin. Razii rapide de pe telefon, sa vad daca nu e "ceva urgent". Cateva minute dupa ce adormeau copiii sau cateva secunde de pe divanul de pe terasa. Totusi, nu m-am apropiat de birou 13 zile si a fost asemenea unei calatorii departe. Undeva in lumea ierbii, a balansoarelor, a salciilor. Am sadit menta si craite, am udat din plin ceapa verde, salata si cimbrul. Am pus 2 feluri de rasaduri de rosii si am incropit araci. In gradina primavara a venit, chiar daca cu vant si ploi dese. E bine, e aer, e cer. Apoi au mai fost vizite prin curti vecine, localuri placute, am ascultat blues live ("Electric Blues Band") in atmosfera colorata, cu familii si copii sub 8 ani, am intalnit oameni vii prin iarba paradisului verde, am dormit mult in vant.

Ce are internetul cu rosiile? Pai rosiile m-au invatat lectiile noi de "New Love" pe care nu le-as fi putut asimila altfel. Ce-au spus rasadurile de rosii: ca pamantul e magic, ca au nevoie doar de apa si iubire si ele cresc. In timp ce sapam, pamantul se bucura, iar eu eram fascinata de el: ce esti? Doar noroi? Te pot tine in mana si framanta. Casa te fac! Da, daca vreau, te fac o casa! Ori un bol. Sau esti uscat si sfaramicios si imi scapi printre degete. Nu te pot cuprinde cu mana, cu mintea, si, uneori nici cu inima, dar tu cuprinzi in tine tot ce vrea sa creasca. Pamant bun! Bun pamant, cum stii tu sa iubesti radacinile, nefacand "nimic". Doar existand acolo, pentru cei ce au nevoie.

Pamant bun. Asa ma vad pe mine si pe tine, cel ce vrei sa cresti ceva pe lumea asta: o idee, un proiect, un copil sau o casa. Fii pamant bun, nu face nimic. Fii casa ideilor si fiintelor pe care le cresti! Fii sanctuar proiectelor tale, lasa-le sa creasca in naturaletea lor!

Sa nu faci nimic decat sa fii pamant! Sa nu fortezi nimic, sa nu intevii in cresterea fireasca a unei idei. Ideile tale (si ale celorlalti) au sufletul lor. Fa cel mai bun lucru pe care il poti face pentru ele: nu face nimic. Lasa-le doar sa creasca in pamantul tau, nu le sufoca prin crestere fortata! Fii acolo unde au copiii tai nevoie, ofera-le cadru, si iubire, si caldura, si nutrienti. Fa-le rost de apa si fii acolo. Atat. Dar nu trage de ele in sus, nu le impinge spre cer, nu le presa cresterea, ele au ritmul lor.

Am invatat asta de la pamant, dar si de la casele pe care le-am construit sau urmarit in cresterea lor. Casele, oamenii, proiectele, ideile, au ritmul lor. Nu poti forta finalizarea unei case, asa cum nu poti forta cresterea unei rosii (vorbim de rosii adevarate, da?) Tot ce poti face e sa fii acolo, atunci cand e nevoie.

Pamant bun, creste-mi rosiile portocalii!

YOU ALL WERE BORN TO BE LOVED!!!

5 ani, nevazatoare din nastere, un inger de copil care canta la pian fara sa o fi invatat cineva vreodata. In orice caz, nu un pamantean.

Ignorati calitatea filmarii si pregatiti-va pentru 7 minute vindecatoare. Va vindeca de orice boala si orice neliniste a sfletului:

Cu aceasta fetita am invatat sa simt un sentiment nou. Nu stiu ce nume, nu stiu cum se cheama lacrimile mele, sunt lacrimi de iubire primita, multa, si noi nu suntem invatati sa primim asa de mult si atat de calitativ. Atat de pur. Fetita asta a venit cu o cisterna de iubire spre noi, insensibilii pamantului acesta, pe care doar un dus de iubire cu presiune maxima, uriasa, ne mai poate trezi!

"You were born to be loved,
And you are receiving that love through your life,
The love from God that started since the begining of your birth,
Becomes connected with us meeting each other."

Se mai indoieste cineva ca Noii invatatori ai Noului Pamant sunt Copiii nostri? Mesajul lor se face auzit in fiecare zi! Lasati-va copiii liberi, lasati-i sa va invete! Nu-i mai ingraditi! Nu-i mai jigniti si umiliti! Lasati-va invatati de copiii vostri NOUA IUBIRE!

SLUJITORI DE OAMENI

Slujbasi. Sa faci sluj. Sa inchini serviciul tau cuiva. Despre asta e vorba.

Am din ce in ce mai multe persoane in jur care, aflate undeva intre 30 si 40 de ani realizeaza ca trebuie sa faca o schimbare, si ca ceea ce au trait pana acum ori nu a fost suficient, ori nu ii mai reprezinte:
Mai intai sunt cei ce nu stiu ca urmeaza o schimbare: sunt cei multi si nemultumiti de orice, sunt cei ce neaga orice, le stiu pe toate si, mai ales, sunt cei care, atunci cand cer un raspuns nu il aud sau nu il recunosc a fi bun, caci, repet, le stiu ei pe toate. "Stiu ei cum sta treaba". Sunt permanent incrancenati, neaga, se impotrivesc la orice, au doar convingeri si nici un dubliu - ceea ce ar fi un semn bun, daca nu ar fi asa de incrancenati si asa de "Dl. NU". Ei sunt cei peste care schimbarea o sa vina cu picioarele, de-a valma, o sa ii ia pe sus si n-or sa stie ce i-a luat. Dar se vor trezi.
Apoi sunt cei care, din nu stiu ce motive, se trezesc singuri. Nu mai suporta stagnarea, recunosc ca ceea ce au facut in ultimii ani nu ii mai reprezinta, recunosc ca "nu se mai recunosc" si ca au facut compromisuri "pentru familie", in numele celorlalti, dar... multe dintre acestea nu li s-au cerut! Ei sunt cei ce isi traiesc trezirea ca un cadou cerut, venit in ultimul moment, dar orice moment este "cel bun", cata vreme vine. Ei sunt oameni care stiu ce vor, stiu ce au vrut, si stiu ce au de facut pentru ca sa isi fie in continuare loiali lor, fiintei lor interioare, misiunii lor.
A treia categorie este a celor care au inceput de mult sa-si caute drumul cel nou, si, indiferent ce cale au aflat (mentori, terapii, cursuri, carti, experiente, introspectii interioare, sau toate acestea la un loc) sunt deja pe drum si drumul e cel bun.
Sunt din ce in ce mai multi oameni care constientizeaza ca s-au indepartat de menirea vietii lor. Care vad ca serviciile pe care le au, activitatile pe care le fac in slujba celorlalti sunt simple actiuni secate se suflet. Sunt din ce in ce mai multi oameni care stiu, inteleg si simt ca nu mai POT TRAI fara sa faca ceea ce SIMT, ceea ce le PLACE, motivul pentru care au ajuns aici.
Ei stiu, de fapt, ca nu mai pot trai fara sa isi aduca serviciul lor inalt, talentul si harul pentru care s-au nascut ... IN SLUJBA CELORLALTI. Ei stiu ca nu mai pot trai ca slujbasi, si ca vor sa fie adevarati SLUJITORI AI OMULUI, oferind celor din jur talentul si stralucirea cu care au venit. Cea mai insignifianta meserie, cum ar fi celebra "femeie de serviciu" poate fi un loc de munca fericit in care ii faci fericiti pe altii (si va voi da un exemplu concret candva).
Noi toti ne vom trezi mai repede sau mai incet si vom redeveni slujitori ai oamenilor. Fie ei copii, batrani, adulti, sanatosi sau bolnavi, noi suntem toti aici pe pamant doctori de suflete.

Relatare catre Dumnezeu

Sunt in curte. Iarba, rece, senzatii de primavara topite inca in iarna. Senzatii de iarna cu aer de primavara. Iarba e verde, multe nuante de verde a luat in toata aceasta scurta iarna. Liliacul isi pregateste bobocii de lansare. Stanjeneii au strapuns si ei pamantul. Ghioceii sunt coacher-ii mei perfecti. Fragilitatea invinge taria, asa cum "blandetea este invincibila " (Stephane Audeguy). Lucrurile sunt asa cum sunt. Le privesc pe toate. Cerul e la locul lui. Eu fac parte din lume. Eu fac parte din moment. Sunt aici si acum,

reporter special al lui Dumnezeu.