Buna dimineata. Nu cred ca vad mai rosu anul asta, chiar sunt mai multi maci peste tot si in jurul meu. Pe DN1, pe campuri, pe strada mea, in fata portii, pe langa aleile din jurul Ikea. Si mai cu seama prin parul si gandurile prietenelor mele cu care gandesc simultan acelasi tip de vise: Lucia, Claudia, probabil Cami si o multime de alte fete care simt rosu si gandesc maci.Duminica aceasta traseul a fost de 13 km, tot cu biciclete (de data asta eu si Luca am pedalat, Ionut si Sara pe ATV, Sara chiar a tras un pui de somn la intoarcere). Campurile cu maci pe care
le-am intalnit au fost doar inceputul unei excursii in care misterele erau tacute si asteptau linistea noastra pentru a se lasa dezvaluite: la inceput 2 vulturi au trecut pe deasupra noastra pentru a ne saluta, mai apoi alte pasari al caror nume nu il cunosc, caci ele nu au crescut pe langa blocul unde am copilarit. Lasandu-ne bicicletele la marginea padurii am intrat in inima ei la un picnic cu banane si croissante. Am asezat paturica si ne-am asezat ascultand cantecele pasarilor al caror nume nu am fost in stare sa il spunem copiilor nostri. Caci nici ele nu cantau in Salajan, pe vremea cand ma cataram eu in copaci. Surpriza cea mare a venit din partea un
ei ciute care s-a aratat la cativa zeci de metri de noi: L-am vazut pe Bambi, ura!!Uraaa!! Noi, parintii, asa zisii "invatatori ai copiilor nostri", vedem pentru prima oara o caprioara "live" in alt loc decat la Gradina Zoologica. S-a aratat pret de cateva secunde, ne-a privit curioasa (zicem noi...) si a trecut mai departe pe poteca in locuri doar de ea stiute. Ne-am continuat drumul prin padurea fara pet-uri si, peste alte citiva zeci de metri am gasit pe potecuta.... bani! O hartie de 10 si alte 3 hartii de 1 leu. Ne-am gandit repede ca hartiile erau asezate astfel incat ar fi dus catre o comoara, dar am abandonat repede gandul. Ne-am intors sa vedem daca mai sunt bicicletele si atv-ul si am avut norocul sa le gasim la loc. Aha. Asta era comoara. Am gasit apoi un luminis, un loc in care am presupus ca vin caprioarele sa pasca. Acolo am dat peste un pui de prepelita (sa zicem ca era prepelita...) care inca nu stia sa zboare si pe care am incercat sa il hranim cu croissant plin de E-uri. N-a vrut. Inca o lectie buna pentru copiii nostri. Am pandit iepurii dar nu s-au aratat privirii noastre. Apoi am dat ocol padurii si am mai vazut berze, fluturi si bondari uriasi urmarindu-ne intoarcerea spre casa, in tacerea plina de cantece de cosasi a campului. Ador sa ma arda soarele pe umeri in viteza bicicletei.
Ador oboseala asta calda in care nu mai poti vorbi, doar pedalezi. Se aude scartait de lant sau aripa de bicicleta si vantul brazdand lanurile de grau verde.Duminica noastra arata ca o compunere scolara de vacanta. Ma bucur ca in sfarsit ma bucur si vad ca un copil. Viata toata-i o vacanta, spunea o amica de-a mea, si inca mai spune, cred. Si in fiecare zi imi confirm mai mult si mai mult ca are dreptate. si imi mai confirm ca tot ce putem face noi, ca parinti, e sa invatam cat mai mult de la copiii nostri, sa ne lasam invatati de ei bucuria si fericirea, sa nu ne mai impotrivim lectiilor si initiativelor lor, ci doar sa fim acolo langa ei, ghidandu-le pasii catre scopurile pe care si le propun, fiind acolo pentru a-i prinde daca vor cadea. Tot ce putem face pentru noi este sa le privim bucuria, sa luam de la ei lectii de zbor si fericire, sa asimilam zilnic si sa ne facem temele in lipsa lor: ei sunt singurii maestrii care ne invata fericirea. Nici un alt profesor nu ne preda mai bine fericirea ca ei. Da, am avut si am inca multi maestrii care au incercat (unii dintre ei au reusit) sa ma invete fericirea. Cei mai buni dintre ei m-au trimis sa iau lectii de la copiii mei. Si acum am ajuns in sfarsit la ei. Adica la acesti maestrii desavarsiti, neinvatati, venind cu intelepciunea si viata din interior, nu din teorii invatate de la altii.
Stiu ca tot ei ma vor invata sa am o legatura neintrerupta cu maestrul din mine.
Ce faci in vacanta de azi?
