FEMEIA PORTAL

Dupa cum ii povesteam unei bune prietene, sunt doar un portar de portal. Va poftesc pe usa "New Love" pe care am gasit-o (inventat-o) si care mi s-a dat apoi spre paza. Primesc instructiuni (a se citi "training") pentru acest job chiar in timpul desfasurarii lui. (E prima slujba pe care o am in care sunt platita exclusiv prin satisfactie si prin prieteni noi, si in care nu mi s-a cerut experienta). Dar, chiar in timp ce scriam am inteles si ce scriam: fiecare femeie e un portal.

Nasterea copiilor ne transforma in portaluri.

Din momentul in care ai lasat sa patrunda in aceasta lume prin tine un suflet nou, ai devenit poarta de acces. Nu mai esti doar o femeie, esti o usa de intrare la un nivel pe care il numim "realitate". Cale de patrundere intre 2 lumi. Tu nu creezi o viata noua, tu nu dai o viata noua. Tu si eu, femeie, lasam viata sa circule prin noi, lasam sufletele sa patrunda in lume. Prin noi.

Apoi, sufletele de copii ni se dau spre ingrijire, dar nu spre stapanire. Suntem ghizii lor, ii tinem cu grija de mana sa nu derapeze, dar ei isi stiu drumul. Mai ales acum, cand vin prin portaluri doar copii intelepti. Si apoi, dupa ce te transformi din femeie in femeie-portal, portal ramai. De aia nu mai ai cum sa fii la fel, nu mai poti gasi jocul si libertatea de miscare la fel de atractive dar tanjesti dupa ele. De aia iti place sa-ti mentii stabilitatea, doar esti ditamai arcul de triumf! Pentru ca starea ta de fapt s-a schimbat. Si, daca au trecut deja un copil sau 2 prin tine, starea ta de portal tot a ramas. Poate nu mai vrei sa mai treaca si altii - chinuitoare binecuvantare! - dar atunci rolul tau va ramane acelasi, luand o forma noua:

Pentru mine se numeste "New Love". E portalul prin care trec copiii-adulti ce isi doresc ghizi noi, drumuri virgine catre sufletul lor. E doar una dintre porti. Prin ea ai acces la iubirea neconditionata, iubirea ca stare de fapt, acceptarea lectiilor de viata cu tot sufletul, deschidere, da, confirmare, acceptare, neimpotrivire, sustinere.

Trec de 4 ori pe zi printr-o padure mica, dar suficient de racoroasa si placuta pentru a o saluta. In fiecare zi trec prin poarta creata de desisul ei, din viteza masinii. Drumul pana la gradinita fie-mii are 6 km. Il fac in 6 minute si abia astept intalnirea zilnica cu padurea. Stiu ca dupa ea priveste mereu soarele si la sfarsitul ei e mereu vacanta. Nu cred ca am visat vreodata ca drumul meu sa treaca zilnic printr-o padure, nu am avut curajul. Daor stiu ca Scufita Rosie mi-a fost mult prietena.

Porti si treceri, asta suntem, asta devenim, mereu si mereu.
Pocalul este portalul?

Am crezut mereu ca "moarta" si "poarta" sunt nu doar 2 termeni apropiati ca sonoritate cat ca semnificatie. Moartea e o poarta si ea, a muri inseamna a trece. Printr-o alta poarta.

Dar femeile sunt porti spre viata. Spre viata asta vie. In care inventam mereu alte si alte porti spre viiciune, spre vivavitate, spre anima-tie. Anima, femeie!

Sunt portalul tau, vei trece prin mine?

(foto: "New Love")

VIATA E O MISCARE DIN SOLDURI

The Mp3 Experiment 2.0 from ImprovEverywhere on Vimeo.

Mi-a placut mereu sa dau branci cu soldurile. Prieteneste, desigur! Ma ajut des de solduri pentru a deschide usi intepenite. Miscarea e fireasca si eficienta. In drumurile mele zilnice intalnesc vreo 3 usi care imi cer aceasta miscare. Daca le imping cu bratele ar trebui sa ma folosesc de intreaga greutate a trupului, sa ma proptesc bine il ele pentru a le deschide. Pot folosi si umerii pentru a impinge usi, dar nu e acelasi lucru.

Miscarea din solduri nu e dureroasa: este un mod natural, o miscare naturala prin care ne folosim de o tehnica qi gong (sau alte arte martiale) prin care puterea muschilor este dublata de utilizarea energiei proprii. Miscarea din solduri este un mod eficient de a-ti concentra forta interioara intr-o sfera energetica si a o plasa in punctul in care ai nevoie.
Sportivii profesionisti stiu asta. Tenismenul nu loveste doar cu forta muschiului. De aceea se numeste "miscare corecta" in tenis, si de aceea iti ia o jumatate de an sa inveti un adult, dar cateva ore sa inveti un copil aceasta miscare. Copiii inca mai stiu instinctiv, dupa ce au invatat cum sa tina racheta in mana, in ce fel sa loveasca astfel incat sa iti concentreze energia in racordajul rachetei si chiar mai departe de atat, pe traseul dorit al mingiei. La fel se intampla si in golf sau alte sporturi. Nu numai despre muschi e vorba, ci despre a coordona, concentra si ordona energia eficient in puncte fixe, in scopuri clare.

Poate sunteti familiarizati cu conceptul de Matrice Divina al lui Greg Braden. Reteaua nevazuta a spatiului multidimensional in care traim leaga fiecare punct in parte cu cel de langa el. Asa cum se propaga undele radio, se propaga fiecare gand al nostru. Spatiul nu este deloc nelimitat, si nicidecum infinit in lumea asta! Spatiul este unul singur, nelimitate sunt posibilitatile lui de transformare! Astfel incat, orice modificare aduci in acest sistem te va afecta imediat (sau mai putin imediat) dar in mod sigur.

Daca vrei sa fii fericit ofera fericire. E simplu si e doar atat. Ofera miscarea ta din solduri lumii, da un branci si misca lumea in sensul in care iti doresti: fie ca e o miscare gratioasa, sexy, senzuala, fie ca e un zambet. Prin oricare dintre ele pui lumea in miscare in favoarea ta.

TU CONDUCI LUMEA!

Tu DUCI lumea catre! Catre ce vrei tu. Asta e rolul, aceasta e misiunea, asta inseamna om. Sa CONDUCA lumea catre. Sa ofere impulsul necesar miscarii intr-o directie.

Care este acea directie? Tu stii!

In film veti vedea unul dintre cele mai frumoase si simple experimente urbane. Se deosebeste de altele de acest tip prin faptul ca instructiunile le aude fiecare participant in casti, ruland in aceeasi secunda un fisier MP3 downloadat de pe site-ul lui Charlie Todd. Mi s-a parut potrivit pentru exemplificarea ideii de uniune, de "toti suntem unul", toti suntem parte din Reteaua Divina.

AM FOST LA PRIMUL TEDx IN BUCURESTI!

Peste 3 ore de inspiratie si o cantitate uriasa de inteligenta si frumusete pe mp la publicul prezent ieri pe Smardan 27, in Spazio Studio. Traim vremuri cu adevarat fantastice. Ce inseamna asta? Inseamna ca orice fantezie e realizabila si ni se confirma in fiecare zi. Inseamna sa aduci oameni care sa vorbeasca despre succesele lor, sa impartaseasca din felul lor de a intelege fericirea si succesul, daca asta vrei sa sa traiasca semenii tai.
Nu credeam sa vad o asa mare viteza de desfasurare a evenimentelor, dar, de cand am descoperit TED si am postat primele clipuri pe aici au trecut doar 4 luni. In 4 luni Rucsandra Pop si Alina Floroi, minti luminate de la Hydra Society au adus TED in Bucuresti, dovedind prin gestul lor intregul manifest TED: viseaza, fa! Nu exista alti pasi. Vezi ce vrei sa faci and do it!

Nu am cuvinte suficiente pentru a spune cat m-a impresionat discursul lui Alexandru Tomescu, violonist de exceptie, printre putinii din lume care canta la o vioara Stradivarius, si care a studiat in America dar a ales sa cante in Romania, satenilor, elevilor de liceu, oricui este interesat de "Beethoven unplugged". S-a instruit singur in PR si advertising, creandu-si propriul turneu alaturi de prietenii lui, si gasindu-si sponsori prin propriile puteri. Alexandru ne-a invatat lectia succesului in managementul ideilor noi. Un violonist expert nu doar in manuirea arcusului ci si in armonizarea artei sale cu societatea plina de corzi rupte si care isi canta atat de strident durerile. Un foarte tanar muzician care stie ca arta pe care o ofera este un instrument pentru a face o lume mai buna, impartasind din talentul lui acolo unde nimeni nu a avut curajul: la sat, la orase mici sau mari, oriunde. Alexandru e un copil care vine sa ne invete ca nu stie managementul de la ASE, si asta i-a adus succes in crearea unui proiect excelent. Alexandru este un copil care nu stie PR de la profesori, si-a inventat propria cale de a face PR profesionist, si asta i-a adus succesul. Alexandru vine cu intelepciunea lui sa ne arate ca tot ceea ce nu stim este un atu, este o sansa sa deschidem o cale noua pentru reusita noastra.
Sandra Ghitescu m-a invatat ca viata e Jocul cel mare, si la fel de frumos am privit un adult care stie sa jongleze situatiile de viata relaxat. M-a impresionat energia si pofta ei de joc.
In imagine Raed Arafat, o lectie despre tenacitate si coerenta in implinirea unui vis, chiar cand o lume intreaga ti se impotriveste dorintei tale de a salva vieti.
DAvid Sandu si-a gsit propriul drum in arta si a aflat ca frumusetea si inovatia inseamna mereu "o regula noua". El face regulile succesului bussinesului sau in arta si obiect de bijuterie.
TEDx Romania a fost si este un succes. Ii sustin din tot sufletul!

VACANTA ROSIE

Buna dimineata. Nu cred ca vad mai rosu anul asta, chiar sunt mai multi maci peste tot si in jurul meu. Pe DN1, pe campuri, pe strada mea, in fata portii, pe langa aleile din jurul Ikea. Si mai cu seama prin parul si gandurile prietenelor mele cu care gandesc simultan acelasi tip de vise: Lucia, Claudia, probabil Cami si o multime de alte fete care simt rosu si gandesc maci.

Duminica aceasta traseul a fost de 13 km, tot cu biciclete (de data asta eu si Luca am pedalat, Ionut si Sara pe ATV, Sara chiar a tras un pui de somn la intoarcere). Campurile cu maci pe care
le-am intalnit au fost doar inceputul unei excursii in care misterele erau tacute si asteptau linistea noastra pentru a se lasa dezvaluite: la inceput 2 vulturi au trecut pe deasupra noastra pentru a ne saluta, mai apoi alte pasari al caror nume nu il cunosc, caci ele nu au crescut pe langa blocul unde am copilarit. Lasandu-ne bicicletele la marginea padurii am intrat in inima ei la un picnic cu banane si croissante. Am asezat paturica si ne-am asezat ascultand cantecele pasarilor al caror nume nu am fost in stare sa il spunem copiilor nostri. Caci nici ele nu cantau in Salajan, pe vremea cand ma cataram eu in copaci. Surpriza cea mare a venit din partea unei ciute care s-a aratat la cativa zeci de metri de noi: L-am vazut pe Bambi, ura!!Uraaa!! Noi, parintii, asa zisii "invatatori ai copiilor nostri", vedem pentru prima oara o caprioara "live" in alt loc decat la Gradina Zoologica. S-a aratat pret de cateva secunde, ne-a privit curioasa (zicem noi...) si a trecut mai departe pe poteca in locuri doar de ea stiute. Ne-am continuat drumul prin padurea fara pet-uri si, peste alte citiva zeci de metri am gasit pe potecuta.... bani! O hartie de 10 si alte 3 hartii de 1 leu. Ne-am gandit repede ca hartiile erau asezate astfel incat ar fi dus catre o comoara, dar am abandonat repede gandul. Ne-am intors sa vedem daca mai sunt bicicletele si atv-ul si am avut norocul sa le gasim la loc. Aha. Asta era comoara. Am gasit apoi un luminis, un loc in care am presupus ca vin caprioarele sa pasca. Acolo am dat peste un pui de prepelita (sa zicem ca era prepelita...) care inca nu stia sa zboare si pe care am incercat sa il hranim cu croissant plin de E-uri. N-a vrut. Inca o lectie buna pentru copiii nostri. Am pandit iepurii dar nu s-au aratat privirii noastre. Apoi am dat ocol padurii si am mai vazut berze, fluturi si bondari uriasi urmarindu-ne intoarcerea spre casa, in tacerea plina de cantece de cosasi a campului. Ador sa ma arda soarele pe umeri in viteza bicicletei. Ador oboseala asta calda in care nu mai poti vorbi, doar pedalezi. Se aude scartait de lant sau aripa de bicicleta si vantul brazdand lanurile de grau verde.

Duminica noastra arata ca o compunere scolara de vacanta. Ma bucur ca in sfarsit ma bucur si vad ca un copil. Viata toata-i o vacanta, spunea o amica de-a mea, si inca mai spune, cred. Si in fiecare zi imi confirm mai mult si mai mult ca are dreptate. si imi mai confirm ca tot ce putem face noi, ca parinti, e sa invatam cat mai mult de la copiii nostri, sa ne lasam invatati de ei bucuria si fericirea, sa nu ne mai impotrivim lectiilor si initiativelor lor, ci doar sa fim acolo langa ei, ghidandu-le pasii catre scopurile pe care si le propun, fiind acolo pentru a-i prinde daca vor cadea. Tot ce putem face pentru noi este sa le privim bucuria, sa luam de la ei lectii de zbor si fericire, sa asimilam zilnic si sa ne facem temele in lipsa lor: ei sunt singurii maestrii care ne invata fericirea. Nici un alt profesor nu ne preda mai bine fericirea ca ei. Da, am avut si am inca multi maestrii care au incercat (unii dintre ei au reusit) sa ma invete fericirea. Cei mai buni dintre ei m-au trimis sa iau lectii de la copiii mei. Si acum am ajuns in sfarsit la ei. Adica la acesti maestrii desavarsiti, neinvatati, venind cu intelepciunea si viata din interior, nu din teorii invatate de la altii.

Stiu ca tot ei ma vor invata sa am o legatura neintrerupta cu maestrul din mine.

Ce faci in vacanta de azi?

SHOOTING MATINAL

Spuneam aici ca voi translata starea de vineri spre joi. Asa ca ieri am trait in vineri aproape toata seara si bine a fost. Azi dimineata nu mi-era prea clar cum vreau sa ma simt, si, traind ieri in vineri, azi, corpul tragea sa se comporte ca sambata. Am pedalat pe vineri in continuare si, trezindu-ma devreme am facut impreuna cu Sara o plimbare cu picioarele goale prin iarba uda. Surpriza a fost sa gasesc o multime de... ciupercute in gradina. Da, imi amintesc ca am adus in timpul constructiei ceva pamant de padure dar nu stiam ca a venit si Scufita Rosie odata cu el. Un shooting cu Sara in pijama si apoi in pielea goala la 7.30 dimineata. Am salutat pamantul si soarele si am vorbit cu capisoanele albe. Da, e inca vineri si iubirea are palarie alba, pielea fina si ne uda talpile cu stropi reci-calzi.

Ma gandesc la voi. Vreau sa va trimit un gand bun de week-end pentru ca am o groaza si stiu sigur ca sunt pentru voi. Ma gandesc la voi ca la niste ciupercute de padure pe care destinul le-a mutat intr-o curte plina de soare. Ele au ramas zvelte si frumoase dar s-au adaptat schimbandu-si culoarea. Si-au pastrat destinul lor de a fi ciupercute indiferent de locul in care au ajuns sa creasca, indiferent daca le este prielnic sau schimbarea e perceputa ca dificila.

Ma gandesc la voi, indiferent cat de putine/putini sunteti, cunoscuti sau necunoscuti trimitandu-va increderea mea ca sunteti cei mai buni de pe pamantul asta. Ca nu s-a nascut om mai potrivit ca tine sa faca ceea ce faci tu. Vreau sa iti reamintesc ca ai venit aici sa fii fericita si vreau sa imi spui, pe o scala de la 12 la 345 (!) cat de fericita ai fost in week-endul asta.

Da, ne poarta vantul si destinul in locuri pe care nu le dorim, uneori, intre oameni pe care nu ii iubim sufcicient. Dar asta nu inseamna ca nu putem ramane ciupercute, oriunde am fi, daca ne-am nascut pentru a fi ciupercute. Putem sa ne implinim destinul de ciupercute, putem oferi frumusete in jur doar prin simpla noastra prezenta. Ne putem inalta capul indiferent de ierburile din jur, putem sta drept chiar daca doar apa din noi ne tine.

Fiti ciupercute si lasati copiii sa se bucure de voi, indiferent de varsta lor! Lasati copiii sa se bucure de prezenta voastra chiar atunci cand au 40, 45 sau 70 de ani. Lasati copii de 25 si 30 de ani sa va culeaga intelepciunea privindu-va si pe cei de 5 ani jucandu-va cu voi. Cu bine si pe maine, o alta vineri!

Sunny Day

Duminica trecuta am facut sailing pe Herastrau si ciclism printr-o padure fara pet-uri. E aproape, e langa Bucuresti, totul e sa o gasesti. Si nu e singura.

Impartirea a fost asa: eu cu Sara pe bicicleta si Ionut cu Luca pe ATV (prea mic pentru 2 persoane, dar costa mai putin ca o bicicleta "tare") si am luat-o pe campii la propriu. Ne-am luat campii si am urmarit stolurile de berze pana la marginea padurii. Am auzit cosasii si am privit apusul. Am trait in Sadoveanu si in sfarsit l-am inteles. Am inghitit muste din cauza vitezei si am simtit aerul rece al serii batandu-mi picioarele. Mi-am plimbat picioarele din viteza bicicletei prin lanul de grau crescut inalt. Am vazut iepurii traversand campurile si fazanii fugind din calea noastra. Am pedalat zambind cu gura pana la urechi. I-am strigat lui Dumnezeu ca-l iubim. Tot din viteza. Si el ne raspundea, si ne raspundea in fiecare clipa, aratandu-ne ba o pasare colorata in galben, ba cantecul unui greier.

Si toate astea intr-o seara in care la pranz am vazut Herastraul din viteza unui catamaran atragator, la care visam de ceva vreme.

Nu ma hotarasc ce e mai frumos: vantul ce biciuieste transpiratia obrajilor, in viteaza bicicletei, sau vantul cu stropi de apa sparti de flotoarele catamaranului. Caci da, desi nu se vede, mai tarziu am prins vant. Exact atat cat sa vedem ce poate un catamaran care se poate lua la pachet.

E un week-end pe care si-l permite oricine. Padurea nu costa. Bicicleta e veche. Pe Herastrau chiar se pot face multe lucruri in afara de a bea suc, desi nici asta nu e rau deloc.

E vara si tot ce ai de facut e sa alegi cat de fericit vrei sa fii.

Nu e nevoie sa ai vila la tara ca sa iti urci bicicletele pe masina si sa cauti drumuri potrivite. In jurul Bucurestiului sunt o groaza de poteci de pamant ce abia asteapta picior de om.

E vara si tot ce ai de facut e sa alegi cat de fericit vrei sa fii. Acolo unde esti sau in alta parte.

SPUNE DA!

Va trimit mai jos ce am primit de la buna mea prietena Lucia Neagoe. Ocazie cu care declar ca cea mai curajoasa dintre noi toti, dar absolut toti pamantenii este Lucia. Ea are curajul sa creada si sa faca! Uite:

"Spune DA vietii si viata iti va spune DA.

De ceva vreme meditez la acest lucru si din dorinta de a-l intelege mai profund, am luat urmatoarea decizie:
Saptamana asta, cu titlu experimental, voi zice DA la tot ceea ce mi se va cere si la tot ceea ce mi se va oferi.
Asa ca m-am hotarat sa-i anunt pe toti cunoscutii mei ca saptamana asta imi pot cere orice (si-mi pot oferi orice), fiind siguri ca nu ii voi refuza.

Cu drag,
Lucia

PS1: Eu nu voi refuza nimic, asa ca ar fi dorit ca fiecare sa stie daca ceea ce va cere intr-adevar ii face bine sau nu (ma refer in special la studentii mei, care vor avea examen cu mine maine )."

Lucia esti o eroina! Sunt cu tot sufletul alaturi de tine!

SALATA DE IUBIRE

Se iau cateva frunze de salata verde proaspat iesite din mica gradina de legume, udate la nimereala de fie-mea Sara, o rosie din piata Otopeni (de solar dar romaneasca) si o ramurica de flori de slacam, la ora asta intalnita pe toate drumurile (mele). Se amesteca amintirile despre florile de salcam (pe care le mancam laolalta cu toti vecinii in copilarie) cu putin ulei de masline de la Nikos ( grecul a carui plaja o vizitam anual, de 4 ani incoace, sub ai carui maslini de bronzam si dupa plaja caruia tanjim si visam tot anul) se pune putina sare si un strop de lamaie si gata! Salata de iubire are parfum de salcam, de familia mea si de toate aminitirile frumoase!
Salata de iubire se fotografiaza de catre Luca, ca sa ramana peste ani nepotilor mostenire si marturie ca noi am fost fericiti azi.

E VINERI SI E SUPERBA!

Ce ciudat, e suficient un cuvant: "vineri" si zambesc. E vineri, e o alta zi, dar numele ei are in spate o intreaga istorie: e un fel de sfarsit a ceva ce a fost obligatoriu (fie el serviciu sau scoala sau orice altceva) si un fel de inceput al unor zile "libere". Cat de libere? Ce inseamna "libere?" Libere de ce? Libere de prejudecati? Libere de "trebuie"? O zi de joi nu este suficient de libera pentru a te simti ca vineri? O dimineata de marti nu merita sentimentul acela minunat pe care il ai cand iti bei cafeaua sau ciocolata cu lapte duminica pe terasa sau balcon?

Daca as spune ca azi e marti, ziua ar fi mai intunecata? Probabil ca da. Probabil ca ar fi inca un exercitiu perfect pentru a ne aminti ca lumina e in mintea noastra. Cu cat o vedem mai mult, cu atata mai multa lumina in jur. Sunt convinsa ca toti ati vazut ca sambata si duminica au o lumina speciala. E lumina din voi, e lumina din mine, cea care imi propun sa vad totul cu ochelarii de duminica. Si lumea arata de para Dumnezeu ar fi marit brightness-ul cu un click. Si totusi, mouse-ul e la noi.

Azi e vineri si am mai dat un pic de lumina. Vreau sa trag cu mine starea de week-end cat mai spre joi. Apoi spre miercuri. Si, cand ajung la luni sa o tin asa toate zilele mele. Imi aleg ca reper ziua de vineri, caci ea este un amalgam superb de treburi si distractii. Vinerea iti profesezi meseria cu zambetul pe buze, iar distractia de seara e orgasm. Nu e ca sambata, cand esti acasa dar nu-ti convine ca faci treburi domestice si nici ca duminica, in lenevie. Vinerea e starea cea mai buna: atunci esti in egala masura activ in munca si in relaxare. De azi ,vineri va fi ziua pe care o voi petrece forever!

Iar azi e o vineri excelenta pentru a-mi incepe noua 'viata de vineri": vine teatrul in sat ("Interpretul", al Teatrului Mic, super!) iar mai pe noapte avem petrecere cu lasere si DJ Vasile colea, in padurea Otopeni. Da, e bine la tara. E cultura. Plantez cimbru si busuioc mai tarziu, ud rasadurile de rosii chiar acum.

Dar cum e sa te cheme Vineri? Sa fii superba si sa iti iei zborul zilnic la propriu de pe o bucata de scandura? Dallas Friday este cea mai premiata sportiva la acrobatie cu placa, o superba... Vineri. Asa va doresc sa aveti! :)

Fiti Vineri si folositi-va de orice scandura pentru a atinge cerul! chiar daca asta inseamna sa va intoarceti lumea cu susul in jos! Love U all, with my special New Love!

De azi, pentru mine e... vineri!

SUNTEM PREA GREI DE CAP, PREA USORI DE INIMA

Premiera la Atelierul nr.3 "New Love - Noua iubire" de joia trecuta, la sediul 121.ro: doi barbati, unul in forma lui maxima, altul in devenire (12 ani!). Si, surpriza placuta, adultul (desigur, adus usor cu forta de sotie...) a declarat in final ca a fost pentru el o companie placuta.. :)

Am vorbit despre superioritatea inimii asupra creierului. Inima este mai mare, mai inteligenta, mai autorizata decat mintea sa declanseze anumite actiuni. Inima daruieste acceptare si prin asta largeste perceptia creierului.

M-am intrebat de ce suntem atat de grei de cap uneori, si mi-am raspuns ca avem mult prea multe probleme pe care le-am repartizat capului, iar el nu are pregatirea necesara pentru a rezolva tot ce ii cerem. O multime din problemele noastre se adreseaza de fapt unui departament complet diferit, cu pregatire superioara: INIMA. Cerem prea putin inimii, prea mult capului. De aceea suntem grei de cap, de aceea ne doare capul, de aceea avem migrene: pentru ca nu poti umple o sticla de apa cu cantitatea care se afla intr-o cisterna.

Dar inima e nesfarsita. Ea poate cuprinde cantitati imense de iubire si sentimente, jongleaza cu emotii si stari diverse si uimitor de variate pe unitatea de timp.

Am propus sa inlocuim expresii mult prea uzuale, mult prea romanesti precum: "de ce nu gandesti??" sau "foloseste-ti capul, ca de aia il ai!" sau "n-ai cap? de ce nu gandesti?" cu:
- "GANDESTE CU INIMA, NU CU CAPUL!"
-"FOLOSESTE-TI INIMA!"

Ne-am raspuns la intrebari, am invatat sa emanam iubire prin nari, ochi, gura si urechi. Am avut vorbitori din partea doamnelor - ii multumesc Roxanei Susca !- si mi-am confirmat inca o data ca fiecare dintre participanti are sa ne invete cate ceva. Documentarul complet al intalnirii il veti putea gasi in curand pe site-ul 121.ro. Pe curand, la urmatorul Atelier!

DACA TE DOARE CAPUL E SEMN SA GANDESTI CU INIMA!

Va invit joi 7 mai ora 18.30 la urmatorul Atelier "New Love - Noua iubire" sa experimentam impreuna noua tema pe care am pregatit-o : "Daca te doare capul e semn sa gandesti cu inima!". Cei ce doresc se pot inscrie direct pe site-ul 121.ro, partenerii mei alaturi de care sunt la cel de al 3-lea atelier lunar, si la sediul carora are loc evenimentul. Fara taxa de intrare. Dar, dupa cum unii dintre voi stiu, sala nu are mai mult de 25 de locuri. Va astept sa incepem impreuna sa gandim cu inima, sa iubim cu mintea!

DE CE TIN CU MIHAELA SI CU ELAN

(foto: New Love)

De vreo o luna incerc sa scriu acest articol. Recunosc, m-a afectat destul de mult ce s-a intamplat cu Mihaela in lunile trecute, abia acum am ragazul sa scriu ce simt. De ce am fost afectata? Pentru ca Mihaela parea ca tine cumva stacheta ideii de casnicie sus de tot, a frumusetii familiale, si ma bucuram sa vad la televizor o femeie frumoasa vorbind de fericirea de a fii casatorita. Fiti sinceri, cand ati mai vazut ceva mai frumos de atat la televizor? Era una dintre putinii leaderi mass-media care credeau in cercul familiei, in copii, si parea ca il construieste zi de zi alaturi de cine trebuie. In plus, ceea ce o deosebea de ceilalti era faptul ca isi sustinea aceasta munca de succes in direct, expunadu-si viata cu curaj. Da, mai sunt o multime de casatorii fericite pe care detinatorii lor le ascund bine, nu le expun si nu vorbesc despre ele la tv. Ii inteleg si respect. Dar lectia despre fericire incepe si prin a-ti asuma fericirile si a le impartasi. Nu doar responsabilitatile dezastrelor trebuie asumate. Esca nu trebuie sa ne vorbeasca doar despre moarte, ci si despre fericire, si ce fericire poti povesti mai bine decat cea traita? Mihaela a avut curaj sa spuna ca e fericita, si asta a costat-o. Noi toti nu am iertat-o pentru ca a fost fericita! A sfidat o tara intreaga de doritori de nefericire, de romani plangaciosi, de oameni care-si adora durerile din suflet si vor sa le recreeze in semenii lor, dorindu-le durere! Iar apoi, sa recunoastem, multi dintre noi s-au bucurat afland ca in casa ei fiecare avea de fapt alta fericire:"Ai vazut ba ca nu se putea... nu se poate nene si la tv, si fericita, si sotie si mama si amanta si mai ce, nene?". Am crucificat-o pe Mihaela, toti cei care am invidiat-o.

Apoi a venit brusc stirea "divortului de mana" si a trebuit sa ma scutur putin, desi stiam de problemele din casnicie un pic inainte. Mi-am revenit destul de greu. Am trecut repede de bucuria rautacioasa "uite, nu era chiar asa de roza casnicia ei!" si am trecut la "Dar de ce?!? Daca ea nu reuseste, atunci cine? Ce ii lipsea lui Elan? Ce a facut ea ca sa-l indeparteze? Ce a facut el pentru ca ea sa se sature? Si de ce acum, cand credeam in ei? ". Da, credeam ca se poate si sotie, si mama, si amanta, si vedeta, si sport extrem, si caritate, si ajutor si toate astea cu succes. Da, chiar credeam ca oricine poate fi imens, poate fi tot ceea ce isi doreste si mai mult decat atat. Dar dezamagirea mea era legata de propriile trairi ale acelui moment. Din fericire, cred din nou.

Incetul cu incetul m-am dumirit si am inteles ca, la un moment dat - moment stiut numai de ei - au decis sa nu se mai creasca impreuna si sa nu mai evolueze in acelasi spatiu comun. Unul dintre ei nu a mai vrut sa se dezvolte si, nu stiu de ce, cred ca a fost El(an). Sa traiesti alaturi de Mihaela poate nu e usor uneori, dar sa cresti alaturi de ea poate fi foarte dureros, si chiar barbati extrem de curajosi ca Elan pot da inapoi, pot obosi in fata unui efort atat de mare. Nu exclud faptul ca ea ar fi decis in egala masura ca ii este prea greu sa faca fata unor lectii atat de dure precum i le administra Elan. A fi "Raduleasca" in casa lui Elan, poate fi un rol extrem de dificil, la fel precum a fi "puternicul Elan" in casa Mihaelei. Pentru amandoi e teribli de grea o lectie de umilinta publica, dar si-au administrat-o reciproc.

Cred in continuare ca orice intalnire a destinului, cu orice om, fie ea de 5 minute sau de 50 de ani, este o lectie pe care o putem invata usor, greu, sau deloc, urmand repetitia ei. Casatoria si traiul in 2 in general, este lectia noastra de dezvoltare personala, in propria casa. Partenerul nostru este profesorul nostru. Eu sunt profesorul tau, tu esti al meu. Prezenta obligatorie, zilnic. Ne invata despre noi, celalalt. Invatam despre noi, profitand de provocarile pe care celalalt ni le lanseaza, de cele mai multe ori inconstient. Din pacate insa, uneori nu avem chef de lectii, uneori ne folosim de telecomanda ca sa absentam de la ore. Ne folosim de trenuri sau de avioane, de orice, numai sa fugim de partener, sa nu mai primim inca o lectie. Iar profesorul trebuie sa aiba abilitatea de a face pauze atunci cand vede ca elevul a obosit. Iar unoeri nici nu mai stii ce esti azi, acum, profesor sau elev.

De aceea tin eu cu Mihaela si cu Elan. Caci eu au inca multa teraba de facut. Treaba pe care nu si-au terminat-o in timpul casniciei, orele de la care au chiulit, alegandu-si alti profesori. Tin cu ei amandoi pentru ca, in afara de Ayan, mai au cateva proiecte impreuna: acelea pe care le-au inceput cand au decis sa se teama unul de altul. Chiar daca au divortat, ei au nevoie sa isi incheie lectiile incepute, cele care au fost prea grele pentru a le termina, dintre care, cea mai importanta cred ca le este lectia renuntarii la frica de celalalt. O frica ce exista in aproape orice casnicie si care ajunge sa inghete sau sa dizolve, intr-un final, iubirea de la inceput.

Dar cum lectia renuntarii la frica de celalalt nu a fost invatata, cei 2 vor trebui sa o reia, sa dea restante, sa faca materia inca o data, mai abitir de data asta: acum le este frica cu adevarat unul de altul, asa cum nu le-a fost niciodata! Sunt sigura ca si lui Elan ii e frica de Mihaela, ea macar a recunoscut, si bine a facut. Caci asa va transforma frica in iubire.

De aceea tin si cu Elan: vreau ca el sa-si invinga frica de Mihaela si sa-si invete repede lectiile. Cu cat ii va fi mai putina frica de Mihaela cu atat va inceta mai repede atacurile. Cred ca lui Ayan i-ar prinde bine sa vada ca are doi parinti puternici, atat de puternici incat sa-si ierte aproapele cand acesta le face rau. Atat de puternici incat sa poate inchide tunurile gurii lor atunci cand aceasta se pregateste sa lenseze grenade. Nu, nu pledez pentru autocrucificare, nu e nevoie sa ne "sacrificam" pentru celalalt sau pentru o idee. E bine ca au plecat fiecare in partea lui. Dar, de aici incolo, lectiile iertarii si le vor lua in particular. Mai ales ca, dupa 10 ani, iubirea inca nu si-a retras toate ambasadele din sufletul lor, asa cum au recunoscut, printre randuri.

Mihaela si Elan mi-au dat in fiecare zi motiv de a analiza si reanaliza miscarea pe care am inceput-o chiar in perioada aceasta: "New Love - Noua Iubire", va amintiti, inseamna in primul rand sa opresti razboiul conjugal. Sa incepi sa iubesti pe cel ce tipa, injura, tranteste, pleaca. Sa-l iubesti pentru ca a fost langa tine, asa cum a stiut, sa ii spui drum bun la plecare. Sa ii faci cu mana cand il intalnesti, sa-ti vezi de drum. Mihaela si Elan au inceput lupta la finalul casniciei, asa ca razboiul lor conjugal inca se desfasoara dincolo de divort. De aceea tin cu ei amandoi, pentru ca vreau ca ei sa stie ca pot opri oricand asta. Poate ca lupta e necesara atunci cand tatal vrea din orgoliu sa iti ia copilul dar cred ca lucrurile se pot opri aici. Vreau ca Mihaela sa stie ca va castiga razboiul cand va renunta la lupta. Cea interioara. Ce va castiga? Ceea ce isi doreste si inca mai mult pe atat. Vreau ca Elan sa stie ca va castiga cruciada atunci cand va renunta la a se lupta cu mama copilului lui. Ce va castiga ea? Prietenia unui barbat puternic, partea ei din averea la care au contribuit impreuna, si conlucrare la cresterea si educatia copilului. Ce va castiga el? Prietenia fiului lui fara de care va fi un ciung pe viata, prietenia mamei fiului lui, cu care se va simti echilibrat sufleteste, si puternic cu adevarat. Amandoi vor castiga respectul tuturor, asa cum ni l-au mai castigat o data, la divortul "de mana".

Iar eu ii tin acum de mana pe fiecare dintre ei pentru a ajunge sa se ierte si sa-si continue proiectul inceput impreuna: Ayan. Si renuntarea la frica. Celelalte multe proiecte pe care le au separat, ii privesc pe ei si pe partenerii actuali (personali sau de bussines).

Eu ii tin de mana pe Mihaela si pe Elan, si stiu ca si ei pot salva lumea. Asemenea oricarui cuplu de pe pamant care decide sa opreasca razboiul si sa actioneze cu iubire si compasiune. Chiar si in despartire. Cred ca nu exista prietenie mai frumoasa decat cea intre doi oameni care s-au consumat in iubirea unul fata de celalalt. Nu, nu prietenia care promite sex e frumoasa . Mai frumoasa cea in care stii ca femeia si barbatul nu mai au mize, stii ca ai facut totul cu acel om, si nu iti mai ramane decat sa colaborezi cu el/ea fara frica la orice.

Eu ii tin de mana pe Mihaela, Elan, Ayan, Dani si alte posibile victime colaterale. Stiu ca sunt puternici, atat de puternici incat se pot ierta pentru totdeauna, pe ei insisi.