UNDA ALBASTRA

Astazi am pictat gandul meu de vacanta. Simt acut sfarsitul de primavara si inceputul de vara si, de mana cu mine si cu norii inchei un an de Ateliere Zana Norilor la gradinita.

Ii multumesc Gabrielei Veres ca m-a inspirat sa scot din mine albastrul si vi-l ofer.

Sa faceti din albastru verde, turcoaz sau mov, ori cine stie ce alta culoare picteaza sufletul vostru. Caci nimic nu se opreste niciunde, semintele de albastru coloreaza in continuare si penelul este nesfarsit. Amplificati, expandati, multiplicati iubirea!

DESPRE O LUME "MAI BUNA" sau LUMEA E O BICICLETA

Cred ca lumea aceasta e buna asa cum este. Si ea functioneaza impecabil. Daca va uitati bine in jur n-o sa fiti prea socati de afirmatia aceasta, ci o veti intelege exact asa cum este: o afirmatie a unei realitati create de noi, toti, in felul nostru, cu lumina fiecaruia dintre noi.

Nu despre a crea o "lume mai buna" este vorba aici, ci despre a aduce lumea noastra (interioara) buna IN AFARA noastra, pentru a completa si implini lumea aceasta exterioara. Lumea este perfecta. Oamenii perfecti. Faptele lor... discutaibile. Acolo unde este intuneric si durere inca nu a adus nimeni lumina si bucurie. Si acele locuri te asteapta pe tine.

A crede intr-o "lume mai buna" inseamna sa negi functionalitatea acesteia, si a principiului dupa care s-a functioneaza: suntem ceea ce credem. Oare si-ar putea imagina cineva un sistem "mai" perfect?Eu una nu pot. Dar stiu ca pentru aplicarea lui avem nevoie sa mai exersam. O bicicleta e perfecta asa cum este, si, desi multi au incercat sa o imbunatateasca, principiul de functionare al ei a ramas acelasi.

Priviti in jur: exista multi oameni isi irosesc 98% din energie distrugand, contestand, negand. Toate acestea nu fac decat sa consolideze raul contestat. Doar 2% din substanta din care sunt facuti majoritatea oamenilor reprezinta constructie, solutie, idee noua. Cu tot ceea ce te lupti revine mai puternic. Tot ceea ce incerci sa demolezi creste mai sus.

Dar sunt si oameni care fac zi de zi exercitiul de a CREA CEEA CE ISI DORESC. Oameni care reusesc sa fie apropae in toatlitate constructori. Oameni care isi depasesc balcanicul spirit de ironie si autoironie in care au fost crescuti pentru a re-crea, pentru a-si creste si educa spiritul inovativ, cautator de solutii, de bucurie simpla, de elan si idei noi (sau vechi) dar bune. Oameni care cred in ei, in visele lor, in ceva.... ORICE!

Priviti discutiile din jur, din ce in ce mai aprinse, dese, stufoase, pline de detalii: sunt ele o solutie? Aduc ele ceva nou? Ceva ce nu stii? Aduc ele visul tau mai aproape? Orice cuvant spus impotriva visului tau il indeparteaza, orice sunet care vibreaza la unison cu visul tau il apropie.

Folositi-va energia pentru a va aduce visul cat mai repede in fata ochilor. Pentru aceasta, lumea noastra e una perfecta, caci ea functioneaza dupa principiul unic: esti ceea ce gandesti, visezi, crezi. Daca crezi ca nu meriti asa este. Daca crezi ca vei fi acolo, in visul tau, acolo vei fi. Lucreaza cu crezul tau, cu credintele tale, vezi ce cuvinte iti ies din gura uneori automat, renunta la clisee, caci ele iti aduc o viata de cliseu. Spune ce simti. Asculta ce crezi. Crezi.

Lumea noastra e perfecta. Fiind totusi o lume populata cu oameni, este nevoie ca ei sa stie sa o foloseasca. Bicicleta nu e de vina daca pedalezi de-a-ndoaselea si tii ghidonul stramb. Asemenea acestei lumi minunate, bicicleta are reguli simple de utilizare: trebuie sa vezi in permanenta drumul, sa fii atent, sa tii bine ghidonul si sa pedalezi. Nimic mai simplu. Iar lumea noastra e la fel de perfecta ca o bicicleta: trebuie sa fii permanent atent in jur dar focusat catre locul in care vrei sa mergi, sa ai grija sa redresezi orice iesire de pe traseu si apoi sa actionezi. Adica sa pedalezi.

Asa cum toate se regasesc in toate, marele in mic, universul in celula, copacul in samanta, gandul in fractali.

Lumea e o bicicleta, iar tu esti pe sa. Bicicleta e buna. Pedaleaza!

ALEARGA SI SIMTE-TE! MULT !

Am alergat astazi alaturi de antrenorul meu si-am simtit la maximum mirosul de tei si castani inca in floare. Uneori nu simtim indeajuns si nu respiram suficient. Este necesar sa alergi pana simti ca "iti dai duhul" ca sa fii sigur ca ai respirat suficient de bine, de tare, de mult, de imens in acea zi.

De cand am reinceput sa alerg (se fac vreo 4 luni) antrenamentele imi par foarte asemanatoare cu meditatia. Nu o inlocuiesc dar creaza acelasi sentient de viata, de "Simt!", ori "ma simt!".

Am fost mereu contrariata de expresia "ma simt bine!" pentru ca ea spune cu totul altceva decat ne-am obisnuit sa exprime. "Ma simt bine" are acceptia de "simt o stare de bine" dar a "te simti bine" inseamna de fapt sa ai contact perfect cu corpul si emotiile tale, sa iti simtii muschii, sa iti auzi respiratia, furnicaturile, sa simti fiecare parte a corpului tau. Desi cei mai multi dintre noi abia se cunosc cu corpul propriu, ei folosesc de multe ori aceasta expresie ca un inlocuitor de "nu simt nimic deranjant".

Acum 2 saptamanni cand am alergat prima mea cursa de 10 000 m mi-am amintit de aceasta expresie, in contextul in care Stelian (un antrenor de exceptie, haruit pentru meseria asta) imi pune mereu intrebarea "Cum te simti?". Cum ma simt? Ma simt bine, ma simt mult, simt viata din mine!

Atletismul si meditatia sunt cele 2 fatete ale aceleiasi actiuni: fie ca opresti corpul si mintea aproape de tot, fie ca ii dai sa faca maximul pe care il poate, spiritul tau curge la fel de liber in acest timp.

Asa ca va invit sa stati si sa va simtiti, in meditatii de 5 , 10 sau 20 de minute, depinde de cat curaj si motivatie aveti sa opriti motorul mintii, sau, daca nu puteti, alergati. Alergati cat va tin picioarele, alergati la maxim, alergati vulcanic in reprize scurte fara sa apucati sa respirati pana cand veti simti nevoia sa inspirati toata viata si iubirea din lumea asta!

Va amintiti cum miroase viata?

SUNT ABSOLVENTA A SCOLII CERULUI

Cineva m-a intrebat zilele trecute pe acest blog daca sunt calificata in a-i invata pe oameni ceea ce ii invat, citez: "Anonim: Hello, one question: do you have any qualification in what you are teaching these people? Because in my contry , if you don't have a degree as psychologist, for exemple, you might be held responsable for possible negative outcomes".

Iata raspunsul meu:

De-a lungul timpului am avut multi profesori, invatatori si invatati care mi-au dat sau doar aratat ce stiu ei, predandu-mi direct sau invatandu-ma sa ma invat singura. Unii dintre ei mi-au dat diplome si licente, altii nu. Cei care mi-au dat diplome nu mi-au dat si experienta necesara, desigur, si totusi am practicat meseriile respective pentru simplul fapt ca credeam ca pot (arhitect, jurnalist, regizor). Nu sunt psiholog si nici psihoterapeut. Formarea mea accelerata in dezvoltare personala a inceput acum 8 ani cu carti, cursuri si formari alese dupa cum am simtit ca am eu nevoie. Profesori, invatati si invatatori mi-au oferit din stiinta si iubirea lor fiecare dupa cat a putut sau cat am putut eu duce. Unii dintre ei mi-au dat licente, altii nu. Cei din urma nici nu aveau cum sa imi ofere, avand in vedere ca nici ei nu aveau diplome. Unul dintre ei chiar a fost omorat pe cruce de catre cei care i-au contestat calificarea. Ei aveau nevoie ca el sa fie autorizat de institutiile vremii pentru a fi Invatator.

Am mai avut si am inca multi alti profesori care nu imi pot oferi diploma. Si asta pentru ca ei inca nu stiu sa scrie, acesti invatati avand intre 0 si 7 ani. Totusi ei ma stampileaza in fiecare zi cu cate un sarut sau o mie, si cei ce vor cu adevarat vad pe obrajii mei apostilele lor de nesters.

Daca v-as prezenta diplomele mele oare ati crede in mine sau in ceea ce spun, voi cei care puneti aceasta intrebare? Ma intreb dar stiu singura raspunsul. Vreti o dovada ca ceea ce spun despre iubire este... adevarat? Dar inima pentru ce o aveti? E doar o pompa pentru voi? Ok, dar aveti grija cu ea, s-ar putea sa va faca surpriza sa va indragostiti (de oameni in general, sau chiar de tot ce va inconjoara) si zau ca nu stiu de la cine o sa obtineti autorizatie pentru asta. Totusi, daca cineva vrea sa ma faca sa ma simt responsabila pentru ca s-a indragostit de viata, sunt de acord, asa va fi!

Nu am diploma nici de parinte, si totusi de 8 ani cresc copii care nu vin cu instructiuni si, mai mult de atat, dupa ce te obisnuiesti cu ei ca bebelusi devin copii, se transforma apoi adolescenti si tot asa. Si pentru nici unii nu suntem calificati/autorizati/diplomati! Totusi eu, alaturi de celelalte milioane si miliarde de parinti ii crestem si ii invatam sa fie oameni. Asta mi se pare chiar mai "periculos" decat sa inveti adultii despre iubire: sa inveti copiii despre a fi oameni si despre iubire. Oare pe parinte cine il invata sa fie parinte? Si ce autorizatie ar avea sa faca asta (sa invete despre)? Va spun eu cine, desi unii nu stiti sau nu credeti, oameni ca Mihaela Zaharia (parenting.ro) care nu doar s-au intrebat, ci chiar au gasit solutii pentru a-i invata pe parinti sa fie parinti. Daca ar fi doar dupa experienta, unii dintre voi ar putea crede ca parintii cu 8-9 copii sunt cei mai in masura sa predea meseria de parinte, nu? Si totusi cata nevoie de ajutor au tocmai acei parinti! La fel, despre iubire ar tebui sa invatam oare de la cei care stiu sa iubesca cel mai mult sau de la cei care au iubit cei mai multi oameni? Si cu ce s-ar masura asta, caci voi aveti nevoie de cifre, grade si metode de apreciere.

Copilul e altfel, e un suflet aparte... e diferit.

Eu vorbesc despre iubire cui vrea sa ma asculte. Copil sau adult. Daca vreti sa ma ascultati sunteti bineveniti.

Salcia din gradina, trandafirii pe care ii intalnesc sau picaturile de roua din iarba toate acestea sunt invatatoarele si invatatorii mei. Da, Ei alaturi de toti ceilalti profesori ai mei ma autorizeaza la infinit si vesnic pentru a vorbi despre iubire. Asa cum am mai spus o spun si acum: fiecare om inatalnit in calea mea este profesorul meu si elevul meu. Sunt elev si profesor si eu, ca si tine si facem schimb de invataturi in cadrul fiecarei intalniri dintre noi doi.

Va invit sa absolvim impreuna Cursurile pe care Soarele ni le preda zilnic, Luna in fiecare noapte si Aerul in orice clipa. Va invit sa Iubiti si invatati de la Nori in orice moment in care va ridicati privirea spre cer, caci "Scoala Norilor e Cerul" - dupa cum spunea profesoara mea Sara, in varsta de 5 ani. Iar Cerul nostru e in suflet, "precum in Cer asa si pe Pamant" - cum in suflet asa si in afara lui sa facem!

Cu iubire!

Stiu ca ma suni ca sa imi spui ca ma iubesti

Oricine ma suna, o face pentru a-mi spune intr-un fel sau altul ca ma iubeste. Acum stiu asta.

A fost o vreme in care mi-era frica, chiar groaza de telefon. Putea fi cineva care sa imi ceara ceva ce nu am, ce nu stiu, ce nu pot... Mi-era atat de frica de sunetul telefonului incat ma bucuram in zilele in care nu ma cauta nimeni. Nu mi-era frica sa iau decizii, cat imi era sa NU POT servi pe cel ce suna.

Dar acum stiu: cand suna telefonul e mereu cineva care ma iubeste. Imi cere sau imi da ceva, pentru ca ma iubeste. Daca ma cearta este pentru ca isi doreste sa fie mai (bine) iubit de mine, deci din nou pentru ca ma iubeste. Daca imi reproseaza ceva este pentru ca ma iubeste atat de mult incat isi doreste ca si eu sa fiu capabila sa ii ofer acelasi fel de dragoste. Daca ma injura este pentru ca si-a inchipuit ca ma poate iubi atat de mult incat sa ne indragostim nebuneste. Daca ma intreaba ceva este pentru ca iubeste raspunsurile mele.

Asa ca acum stiu, orice telefon este o declaratie de dragoste si ma bucur chiar si cand sunt 40 pe zi. La fel de mult ca atunci cand sunt 2 pe zi. Inseamna ca au primit si primesc toti toata iubirea pe care am trimis-o. Si se bucura de ea.