(foto: New Love)De vreo o luna incerc sa scriu acest articol. Recunosc, m-a afectat destul de mult ce s-a intamplat cu Mihaela in lunile trecute, abia acum am ragazul sa scriu ce simt. De ce am fost afectata? Pentru ca Mihaela parea ca tine cumva stacheta ideii de casnicie sus de tot, a frumusetii familiale, si ma bucuram sa vad la televizor o femeie frumoasa vorbind de fericirea de a fii casatorita. Fiti sinceri, cand ati mai vazut ceva mai frumos de atat la televizor? Era una dintre putinii leaderi mass-media care credeau in cercul familiei, in copii, si parea ca il construieste zi de zi alaturi de cine trebuie. In plus, ceea ce o deosebea de ceilalti era faptul ca isi sustinea aceasta munca de succes in direct, expunadu-si viata cu curaj. Da, mai sunt o multime de casatorii fericite pe care detinatorii lor le ascund bine, nu le expun si nu vorbesc despre ele la tv. Ii inteleg si respect. Dar lectia despre fericire incepe si prin a-ti asuma fericirile si a le impartasi. Nu doar responsabilitatile dezastrelor trebuie asumate. Esca nu trebuie sa ne vorbeasca doar despre moarte, ci si despre fericire, si ce fericire poti povesti mai bine decat cea traita? Mihaela a avut curaj sa spuna ca e fericita, si asta a costat-o. Noi toti nu am iertat-o pentru ca a fost fericita! A sfidat o tara intreaga de doritori de nefericire, de romani plangaciosi, de oameni care-si adora durerile din suflet si vor sa le recreeze in semenii lor, dorindu-le durere! Iar apoi, sa recunoastem, multi dintre noi s-au bucurat afland ca in casa ei fiecare avea de fapt alta fericire:"Ai vazut ba ca nu se putea... nu se poate nene si la tv, si fericita, si sotie si mama si amanta si mai ce, nene?". Am crucificat-o pe Mihaela, toti cei care am invidiat-o.
Apoi a venit brusc stirea "divortului de mana" si a trebuit sa ma scutur putin, desi stiam de problemele din casnicie un pic inainte. Mi-am revenit destul de greu. Am trecut repede de bucuria rautacioasa "uite, nu era chiar asa de roza casnicia ei!" si am trecut la "Dar de ce?!? Daca ea nu reuseste, atunci cine? Ce ii lipsea lui Elan? Ce a facut ea ca sa-l indeparteze? Ce a facut el pentru ca ea sa se sature? Si de ce acum, cand credeam in ei? ". Da, credeam ca se poate si sotie, si mama, si amanta, si vedeta, si sport extrem, si caritate, si ajutor si toate astea cu succes. Da, chiar credeam ca oricine poate fi imens, poate fi tot ceea ce isi doreste si mai mult decat atat. Dar dezamagirea mea era legata de propriile trairi ale acelui moment. Din fericire, cred din nou.
Incetul cu incetul m-am dumirit si am inteles ca, la un moment dat - moment stiut numai de ei - au decis sa nu se mai creasca impreuna si sa nu mai evolueze in acelasi spatiu comun. Unul dintre ei nu a mai vrut sa se dezvolte si, nu stiu de ce, cred ca a fost El(an). Sa traiesti alaturi de Mihaela poate nu e usor uneori, dar sa cresti alaturi de ea poate fi foarte dureros, si chiar barbati extrem de curajosi ca Elan pot da inapoi, pot obosi in fata unui efort atat de mare. Nu exclud faptul ca ea ar fi decis in egala masura ca ii este prea greu sa faca fata unor lectii atat de dure precum i le administra Elan. A fi "Raduleasca" in casa lui Elan, poate fi un rol extrem de dificil, la fel precum a fi "puternicul Elan" in casa Mihaelei. Pentru amandoi e teribli de grea o lectie de umilinta publica, dar si-au administrat-o reciproc.
Cred in continuare ca orice intalnire a destinului, cu orice om, fie ea de 5 minute sau de 50 de ani, este o lectie pe care o putem invata usor, greu, sau deloc, urmand repetitia ei. Casatoria si traiul in 2 in general, este lectia noastra de dezvoltare personala, in propria casa. Partenerul nostru este profesorul nostru. Eu sunt profesorul tau, tu esti al meu. Prezenta obligatorie, zilnic. Ne invata despre noi, celalalt. Invatam despre noi, profitand de provocarile pe care celalalt ni le lanseaza, de cele mai multe ori inconstient. Din pacate insa, uneori nu avem chef de lectii, uneori ne folosim de telecomanda ca sa absentam de la ore. Ne folosim de trenuri sau de avioane, de orice, numai sa fugim de partener, sa nu mai primim inca o lectie. Iar profesorul trebuie sa aiba abilitatea de a face pauze atunci cand vede ca elevul a obosit. Iar unoeri nici nu mai stii ce esti azi, acum, profesor sau elev.
De aceea tin eu cu Mihaela si cu Elan. Caci eu au inca multa teraba de facut. Treaba pe care nu si-au terminat-o in timpul casniciei, orele de la care au chiulit, alegandu-si alti profesori. Tin cu ei amandoi pentru ca, in afara de Ayan, mai au cateva proiecte impreuna: acelea pe care le-au inceput cand au decis sa se teama unul de altul. Chiar daca au divortat, ei au nevoie sa isi incheie lectiile incepute, cele care au fost prea grele pentru a le termina, dintre care, cea mai importanta cred ca le este lectia renuntarii la frica de celalalt. O frica ce exista in aproape orice casnicie si care ajunge sa inghete sau sa dizolve, intr-un final, iubirea de la inceput.
Dar cum lectia renuntarii la frica de celalalt nu a fost invatata, cei 2 vor trebui sa o reia, sa dea restante, sa faca materia inca o data, mai abitir de data asta: acum le este frica cu adevarat unul de altul, asa cum nu le-a fost niciodata! Sunt sigura ca si lui Elan ii e frica de Mihaela, ea macar a recunoscut, si bine a facut. Caci asa va transforma frica in iubire.
De aceea tin si cu Elan: vreau ca el sa-si invinga frica de Mihaela si sa-si invete repede lectiile. Cu cat ii va fi mai putina frica de Mihaela cu atat va inceta mai repede atacurile. Cred ca lui Ayan i-ar prinde bine sa vada ca are doi parinti puternici, atat de puternici incat sa-si ierte aproapele cand acesta le face rau. Atat de puternici incat sa poate inchide tunurile gurii lor atunci cand aceasta se pregateste sa lenseze grenade. Nu, nu pledez pentru autocrucificare, nu e nevoie sa ne "sacrificam" pentru celalalt sau pentru o idee. E bine ca au plecat fiecare in partea lui. Dar, de aici incolo, lectiile iertarii si le vor lua in particular. Mai ales ca, dupa 10 ani, iubirea inca nu si-a retras toate ambasadele din sufletul lor, asa cum au recunoscut, printre randuri.
Mihaela si Elan mi-au dat in fiecare zi motiv de a analiza si reanaliza miscarea pe care am inceput-o chiar in perioada aceasta: "New Love - Noua Iubire", va amintiti, inseamna in primul rand sa opresti razboiul conjugal. Sa incepi sa iubesti pe cel ce tipa, injura, tranteste, pleaca. Sa-l iubesti pentru ca a fost langa tine, asa cum a stiut, sa ii spui drum bun la plecare. Sa ii faci cu mana cand il intalnesti, sa-ti vezi de drum. Mihaela si Elan au inceput lupta la finalul casniciei, asa ca razboiul lor conjugal inca se desfasoara dincolo de divort. De aceea tin cu ei amandoi, pentru ca vreau ca ei sa stie ca pot opri oricand asta. Poate ca lupta e necesara atunci cand tatal vrea din orgoliu sa iti ia copilul dar cred ca lucrurile se pot opri aici. Vreau ca Mihaela sa stie ca va castiga razboiul cand va renunta la lupta. Cea interioara. Ce va castiga? Ceea ce isi doreste si inca mai mult pe atat. Vreau ca Elan sa stie ca va castiga cruciada atunci cand va renunta la a se lupta cu mama copilului lui. Ce va castiga ea? Prietenia unui barbat puternic, partea ei din averea la care au contribuit impreuna, si conlucrare la cresterea si educatia copilului. Ce va castiga el? Prietenia fiului lui fara de care va fi un ciung pe viata, prietenia mamei fiului lui, cu care se va simti echilibrat sufleteste, si puternic cu adevarat. Amandoi vor castiga respectul tuturor, asa cum ni l-au mai castigat o data, la divortul "de mana".
Iar eu ii tin acum de mana pe fiecare dintre ei pentru a ajunge sa se ierte si sa-si continue proiectul inceput impreuna: Ayan. Si renuntarea la frica. Celelalte multe proiecte pe care le au separat, ii privesc pe ei si pe partenerii actuali (personali sau de bussines).
Eu ii tin de mana pe Mihaela si pe Elan, si stiu ca si ei pot salva lumea. Asemenea oricarui cuplu de pe pamant care decide sa opreasca razboiul si sa actioneze cu iubire si compasiune. Chiar si in despartire. Cred ca nu exista prietenie mai frumoasa decat cea intre doi oameni care s-au consumat in iubirea unul fata de celalalt. Nu, nu prietenia care promite sex e frumoasa . Mai frumoasa cea in care stii ca femeia si barbatul nu mai au mize, stii ca ai facut totul cu acel om, si nu iti mai ramane decat sa colaborezi cu el/ea fara frica la orice.
Eu ii tin de mana pe Mihaela, Elan, Ayan, Dani si alte posibile victime colaterale. Stiu ca sunt puternici, atat de puternici incat se pot ierta pentru totdeauna, pe ei insisi.
Apoi a venit brusc stirea "divortului de mana" si a trebuit sa ma scutur putin, desi stiam de problemele din casnicie un pic inainte. Mi-am revenit destul de greu. Am trecut repede de bucuria rautacioasa "uite, nu era chiar asa de roza casnicia ei!" si am trecut la "Dar de ce?!? Daca ea nu reuseste, atunci cine? Ce ii lipsea lui Elan? Ce a facut ea ca sa-l indeparteze? Ce a facut el pentru ca ea sa se sature? Si de ce acum, cand credeam in ei? ". Da, credeam ca se poate si sotie, si mama, si amanta, si vedeta, si sport extrem, si caritate, si ajutor si toate astea cu succes. Da, chiar credeam ca oricine poate fi imens, poate fi tot ceea ce isi doreste si mai mult decat atat. Dar dezamagirea mea era legata de propriile trairi ale acelui moment. Din fericire, cred din nou.
Incetul cu incetul m-am dumirit si am inteles ca, la un moment dat - moment stiut numai de ei - au decis sa nu se mai creasca impreuna si sa nu mai evolueze in acelasi spatiu comun. Unul dintre ei nu a mai vrut sa se dezvolte si, nu stiu de ce, cred ca a fost El(an). Sa traiesti alaturi de Mihaela poate nu e usor uneori, dar sa cresti alaturi de ea poate fi foarte dureros, si chiar barbati extrem de curajosi ca Elan pot da inapoi, pot obosi in fata unui efort atat de mare. Nu exclud faptul ca ea ar fi decis in egala masura ca ii este prea greu sa faca fata unor lectii atat de dure precum i le administra Elan. A fi "Raduleasca" in casa lui Elan, poate fi un rol extrem de dificil, la fel precum a fi "puternicul Elan" in casa Mihaelei. Pentru amandoi e teribli de grea o lectie de umilinta publica, dar si-au administrat-o reciproc.
Cred in continuare ca orice intalnire a destinului, cu orice om, fie ea de 5 minute sau de 50 de ani, este o lectie pe care o putem invata usor, greu, sau deloc, urmand repetitia ei. Casatoria si traiul in 2 in general, este lectia noastra de dezvoltare personala, in propria casa. Partenerul nostru este profesorul nostru. Eu sunt profesorul tau, tu esti al meu. Prezenta obligatorie, zilnic. Ne invata despre noi, celalalt. Invatam despre noi, profitand de provocarile pe care celalalt ni le lanseaza, de cele mai multe ori inconstient. Din pacate insa, uneori nu avem chef de lectii, uneori ne folosim de telecomanda ca sa absentam de la ore. Ne folosim de trenuri sau de avioane, de orice, numai sa fugim de partener, sa nu mai primim inca o lectie. Iar profesorul trebuie sa aiba abilitatea de a face pauze atunci cand vede ca elevul a obosit. Iar unoeri nici nu mai stii ce esti azi, acum, profesor sau elev.
De aceea tin eu cu Mihaela si cu Elan. Caci eu au inca multa teraba de facut. Treaba pe care nu si-au terminat-o in timpul casniciei, orele de la care au chiulit, alegandu-si alti profesori. Tin cu ei amandoi pentru ca, in afara de Ayan, mai au cateva proiecte impreuna: acelea pe care le-au inceput cand au decis sa se teama unul de altul. Chiar daca au divortat, ei au nevoie sa isi incheie lectiile incepute, cele care au fost prea grele pentru a le termina, dintre care, cea mai importanta cred ca le este lectia renuntarii la frica de celalalt. O frica ce exista in aproape orice casnicie si care ajunge sa inghete sau sa dizolve, intr-un final, iubirea de la inceput.
Dar cum lectia renuntarii la frica de celalalt nu a fost invatata, cei 2 vor trebui sa o reia, sa dea restante, sa faca materia inca o data, mai abitir de data asta: acum le este frica cu adevarat unul de altul, asa cum nu le-a fost niciodata! Sunt sigura ca si lui Elan ii e frica de Mihaela, ea macar a recunoscut, si bine a facut. Caci asa va transforma frica in iubire.
De aceea tin si cu Elan: vreau ca el sa-si invinga frica de Mihaela si sa-si invete repede lectiile. Cu cat ii va fi mai putina frica de Mihaela cu atat va inceta mai repede atacurile. Cred ca lui Ayan i-ar prinde bine sa vada ca are doi parinti puternici, atat de puternici incat sa-si ierte aproapele cand acesta le face rau. Atat de puternici incat sa poate inchide tunurile gurii lor atunci cand aceasta se pregateste sa lenseze grenade. Nu, nu pledez pentru autocrucificare, nu e nevoie sa ne "sacrificam" pentru celalalt sau pentru o idee. E bine ca au plecat fiecare in partea lui. Dar, de aici incolo, lectiile iertarii si le vor lua in particular. Mai ales ca, dupa 10 ani, iubirea inca nu si-a retras toate ambasadele din sufletul lor, asa cum au recunoscut, printre randuri.
Mihaela si Elan mi-au dat in fiecare zi motiv de a analiza si reanaliza miscarea pe care am inceput-o chiar in perioada aceasta: "New Love - Noua Iubire", va amintiti, inseamna in primul rand sa opresti razboiul conjugal. Sa incepi sa iubesti pe cel ce tipa, injura, tranteste, pleaca. Sa-l iubesti pentru ca a fost langa tine, asa cum a stiut, sa ii spui drum bun la plecare. Sa ii faci cu mana cand il intalnesti, sa-ti vezi de drum. Mihaela si Elan au inceput lupta la finalul casniciei, asa ca razboiul lor conjugal inca se desfasoara dincolo de divort. De aceea tin cu ei amandoi, pentru ca vreau ca ei sa stie ca pot opri oricand asta. Poate ca lupta e necesara atunci cand tatal vrea din orgoliu sa iti ia copilul dar cred ca lucrurile se pot opri aici. Vreau ca Mihaela sa stie ca va castiga razboiul cand va renunta la lupta. Cea interioara. Ce va castiga? Ceea ce isi doreste si inca mai mult pe atat. Vreau ca Elan sa stie ca va castiga cruciada atunci cand va renunta la a se lupta cu mama copilului lui. Ce va castiga ea? Prietenia unui barbat puternic, partea ei din averea la care au contribuit impreuna, si conlucrare la cresterea si educatia copilului. Ce va castiga el? Prietenia fiului lui fara de care va fi un ciung pe viata, prietenia mamei fiului lui, cu care se va simti echilibrat sufleteste, si puternic cu adevarat. Amandoi vor castiga respectul tuturor, asa cum ni l-au mai castigat o data, la divortul "de mana".
Iar eu ii tin acum de mana pe fiecare dintre ei pentru a ajunge sa se ierte si sa-si continue proiectul inceput impreuna: Ayan. Si renuntarea la frica. Celelalte multe proiecte pe care le au separat, ii privesc pe ei si pe partenerii actuali (personali sau de bussines).
Eu ii tin de mana pe Mihaela si pe Elan, si stiu ca si ei pot salva lumea. Asemenea oricarui cuplu de pe pamant care decide sa opreasca razboiul si sa actioneze cu iubire si compasiune. Chiar si in despartire. Cred ca nu exista prietenie mai frumoasa decat cea intre doi oameni care s-au consumat in iubirea unul fata de celalalt. Nu, nu prietenia care promite sex e frumoasa . Mai frumoasa cea in care stii ca femeia si barbatul nu mai au mize, stii ca ai facut totul cu acel om, si nu iti mai ramane decat sa colaborezi cu el/ea fara frica la orice.
Eu ii tin de mana pe Mihaela, Elan, Ayan, Dani si alte posibile victime colaterale. Stiu ca sunt puternici, atat de puternici incat se pot ierta pentru totdeauna, pe ei insisi.
