N-am plecat din Bucuresti in vacanta asta. Doar in gradina. Dar m-am purtat ca si cum as fi fost departe, caci mi-am propus o pauza voluntara de net. A fost un exercitiu bun si greu. Ciudat sentiment sa evit calculatorul si biroul! Sigur, am furat putin. Razii rapide de pe telefon, sa vad daca nu e "ceva urgent". Cateva minute dupa ce adormeau copiii sau cateva secunde de pe divanul de pe terasa. Totusi, nu m-am apropiat de birou 13 zile si a fost asemenea unei calatorii departe. Undeva in lumea ierbii, a balansoarelor, a salciilor. Am sadit menta si craite, am udat din plin ceapa verde, salata si cimbrul. Am pus 2 feluri de rasaduri de rosii si am incropit araci. In gradina primavara a venit, chiar daca cu vant si ploi dese. E bine, e aer, e cer. Apoi au mai fost vizite prin curti vecine, localuri placute, am ascultat blues live ("Electric Blues Band") in atmosfera colorata, cu familii si copii sub 8 ani, am intalnit oameni vii prin iarba paradisului verde, am dormit mult in vant.Ce are internetul cu rosiile? Pai rosiile m-au invatat lectiile noi de "New Love" pe care nu le-as fi putut asimila altfel. Ce-au spus rasadurile de rosii: ca pamantul e magic, ca au nevoie doar de apa si iubire si ele cresc. In timp ce sapam, pamantul se bucura, iar eu eram fascinata de el: ce esti? Doar noroi? Te pot tine in mana si framanta. Casa te fac! Da, daca vreau, te fac o casa! Ori un bol. Sau esti uscat si sfaramicios si imi scapi printre degete. Nu te pot cuprinde cu mana, cu mintea, si, uneori nici cu inima, dar tu cuprinzi in tine tot ce vrea sa creasca. Pamant bun! Bun pamant, cum stii tu sa iubesti radacinile, nefacand "nimic". Doar existand acolo, pentru cei ce au nevoie.
Pamant bun. Asa ma vad pe mine si pe tine, cel ce vrei sa cresti ceva pe lumea asta: o idee, un proiect, un copil sau o casa. Fii pamant bun, nu face nimic. Fii casa ideilor si fiintelor pe care le cresti! Fii sanctuar proiectelor tale, lasa-le sa creasca in naturaletea lor!
Sa nu faci nimic decat sa fii pamant! Sa nu fortezi nimic, sa nu intevii in cresterea fireasca a unei idei. Ideile tale (si ale celorlalti) au sufletul lor. Fa cel mai bun lucru pe care il poti face pentru ele: nu face nimic. Lasa-le doar sa creasca in pamantul tau, nu le sufoca prin crestere fortata! Fii acolo unde au copiii tai nevoie, ofera-le cadru, si iubire, si caldura, si nutrienti. Fa-le rost de apa si fii acolo. Atat. Dar nu trage de ele in sus, nu le impinge spre cer, nu le presa cresterea, ele au ritmul lor.
Am invatat asta de la pamant, dar si de la casele pe care le-am construit sau urmarit in cresterea lor. Casele, oamenii, proiectele, ideile, au ritmul lor. Nu poti forta finalizarea unei case, asa cum nu poti forta cresterea unei rosii (vorbim de rosii adevarate, da?) Tot ce poti face e sa fii acolo, atunci cand e nevoie.
Pamant bun, creste-mi rosiile portocalii!
