Cand cel de langa noi sau de departe pleaca, ne doare dar durerea acesta e doar semnul ca in sfarsit crestem si ne nastem inca un pic.
De cele mai multe ori cei care stau zilnic langa noi nu ne dau voie sa crestem, sau mai bine zis, noi nu ne dam voie, lasandu-ne crescuti de ei ca de mama sau tatal nostru, care ne-a lipsit mai mult. Ne convine foarte mult asa, pentru ca astfel nu avem nevoie sa mai invatam prea multe despre noi, stie celalalt si ii putem pasa responsabilitatea. A fi singur e un privilegiu dureros dar el e o cale sigura spre a redeveni tu.
De aceea voi incerca sa multumesc celor ce pleaca de langa mine, indiferent cat de greu imi e sa spun asta.
Cu cei ce vin e alta poveste. Caci ei pot veni odata, a doua oara vin mai plenar, urmand sa vina de tot, atunci cand vor si sunt pregatiti. Da, "a veni cineva la tine" e un alt sentiment. E sentimentul de a trai mai bun si mai mult. Seamana cu a te hrani, si chiar asta este. Totul e o foame si o sete, apoi o contopire si o moarte pe care o putem face la fel de pasionala. Nu spuneti "pa! " si "la revedere" celor ce pleaca, ci "sa imi fie de bine!" sau "sa ne fie de bine!".
Pofta buna de viata si oameni!
Pofta buna de viata si oameni!
