joi, 5 noiembrie 2009

LASA-TE IN IUBIRE !

Ma gandesc uneori ca a iubi inseamna ceva. Alunec in acest gand ca pe o poteca veche. Incerc apoi sa nu-l mai gandesc, ca sa pot simti mai bine ca "a iubi" nu "inseamna ceva", ci INSEAMNA. Si atat.

Cand faci "CEVA" din ceea ce este "ORICE" sau "TOTUL", e un pacat. Imi amintesc o definitie a "pacatului" (cea din sanscrita parca) Pacat = ceva netzintit. Nu ai nimerit, asta e tot. Ai facut o noua incercar-eroare. Esti pe alta poteca.

Cand faci din IUBIRE un "CEVA" pe care sa il limitezi prin vorbe sau gandire, atunci ... n-ai nimerit-o! Incearca altfel: incearca sa nu faci tu ceva din iubire, doar sa o lasi sa te cuprinda si sa vezi ce poate face ea din tine.

Va invit sa va lasati in iubire precum in corzile de siguranta ale trapezistului. Aruncati-va in temerile voastre avand increderea (oarba!) ca sub voi e intotdeauna plasa de prindere a iubirii.

Iubirea poate fi considerata oarba pentru ca poti merge cu ochii inchisi prin viata avand-o pe ea ca far. Nu-ti mai trebuie simturile separate, nu-ti mai trebuie ceva-uri, ea uneste simturile intr-unul singur si scopurile in actiune pura, naturala.

Lasa-te in iubire cand ti-e prea greu, cand esti incordat prea tare sau te simti confuz. Lasa-te in iubire cand pare ca totul cade in jur sau devine diagonal. E doar o schimbare, si ea aduce o perspectiva noua chiar si a peretilor inconjuratori.

Lasa-te moale in iubire. Precum betivii in santuri, nici tu nu te vei rani. Fii beat de viata cand esti mult prea treaz pentru a o mai simti!

Lasa-te in iubire!