Exerseaza-ti muschiu'!

Sunt o visatoare profesionista. Am aflat zilele acestea ca imi desfasor meseria la nivel inalt. Ca sefii mei - norii - sunt multumiti de mine si, probabil, voi primi o marire de salariu si - normal, de competentze.

Ma simt obosita dupa lansarea de la Gaudeamus si turneul New Love prin tara. La Gaudeamus am experimentat si meseria de vanzator de vise (a se citi carti) si a fost minunat. Sigur am fost vanzatoare de carti candva intr-o librarie a timpului pentru ca ma mulasem perfect pe rol, dar oare as vinde la fel de bine si cartile altora? Nu mi-am pus problema.

Asa ca o sa ma asez si o sa ma contemplu, aici si acum.

Cum ma simt? Asta mi-e cel mai simplu sa spun: multumita, dezamagita, implinita, trista, bucuroasa, uimita, furioasa, frumoasa, increzatoare. Chiar simplu, nu? :)

La Oradea am descoperit un termen pe care il voi sustine la Atelierele New Love: "Musculatura emotionala". Si am realizat ca in fiecare zi traim cel putin 10 emotii. Indiferent ca ne intalnim cu 10 oameni sau stam singuri intr-o camera, exista acest muschi pe care il folosim zilnic, mai bine sau mai putin bine, dar care merita toata atentia noastra. Fiti preocupati constant de a exersa "musculatura emotionala".

Dar in urma acestor zile atat de pline marturisesc ca am facut febra musculara. Oare febra aceasta, care tine de emotii, se combate ca si cea fizica? Cu si mai mult exercitiu? Si daca da, ce ar trebui sa faca un om care isi doreste sa simta mai mult, mai tare, pentru a putea da drumul febrei, pentru a relaxa muschiul? Probabil reteta clasica, adica sa nu faca"nimic"! Sa mediteze, sa se opreasca din orice si sa se privesca.

Sa iti dai drumul in propriul carusel emotional. Acolo unde sunt toate cele ce doresti sa le simti si inca mult mai mult decat atat. Cand ti-e dor sa simti, opreste-te si inchide ochii: asemeniea unui equalizer, vocile se ridica, senzatiile se intzetesc, cantecele interioare se reaud, vacarmul - sau... pacea! - isi incep dansul. Da-ti-va drumul in propriul carusel atunci cand va e dor de voi, asa cum imi e mie acum.

Mi-e cumplit de dor de mine.
Asa ca o sa imi fac vant pe carusel! Ne vedem mai jos (mai sus, mai lateral, mai in viteza) cu mai multa adrenalina si entuziasm!

(in clip Ozzy canta Beatles - "In my life", si mie varianta aceasta mi-e in acord cu starea)

O poveste despre mine. Apoi despre tine, da?

Pentru ca atunci cand traiesti multe intr-o perioada scurta de timp, iti trebuie ulterior sa desfasori timpul ca pe un rulou, desfacandu-l secunda cu secunda pentru a aseza la locurile lor toate trairile sau a le trimite in vant pe cele care nu mai folosesc, tot asa nici eu nu pot povesti acum despre turneul New Love prin tara din acest week-end.

O sa spun doar ca a fost mult, ca au fost 2 zile imense, minunate, ca oricand as repeta, chiar si in alte orase, ca e superb sa vezi venind in sala oameni cu gandul sa petreaca cateva ore linistite, si sa plece cu un zambet larg pe fata. Am inteles ca iubesc meseria de "misionar al iubirii" si ca ea este plina de satisfactii pentru mine.

Le multumesc tuturor oradenilor si brasovenilor care mi-au aratat mie cat de mult si larg pot zambi, si pentru ca mi-au oferit timp si disponibilitate pentru a le arata propria lor perfectiune, simtindu-ma la randul meu imbratisata de ei.

In schimb, astazi, in timp ce imi invitam prietenii la Targul carte Gaudeamus, acolo unde voi lansa noua editie a cartii mele pentru copii "Zana Norilor - Sentimentele oamenilor sunt desenate pe cer" (www.zananorilor.ro) am primit astazi o cerere inedita: sa spun o poveste despre mine. Asta e ceva ce nimeni nu mi-a mai cerut si mi se pare extraordinar. O sa incerc, cu voi acum, sa spun aceasta poveste:


Povestea mea


M-am nascut demult, avand un fular (ombilical) in jurul gatului, ca o semnalizare a faptului ca viata mea va fi mereu o eliberare prin cuvant.

Am fost admonestata de mica pentru felul in care am comunicat lumii cele ce la simteam, si, toata viata pana in prezent a fost, parca, un training permanent upgradat in care metodele de "spune", de a "oferi", de a "emite" s-au imbunatatit an de an.

Prin tot ce faceam eram de fapt o cautatoare a frumosului si iubirii, si apoi cineva care le raspandea in jur.

Credeti ca e mereu frumos? Dar dureros?

In mod sigur m-am distrat si cand m-a durut, caci stiam ca face parte din jocul de crestere. Mi-a fost si frica, mi-a fost si jena, am cunoscut si penibilul dar nu de el mi-a fost frica.

Povestea mea incepe demult, demult... a fost odata o fetita care a cazut in nori. Si, pentru ca nu a mai putut sa-si scoata capul de acolo (norii erau de zahar, cerul avea gust de vanilie) atunci toate gandurile si visele ei aveau miros de cer senin.

Va doresc sa va intalniti si voi cu fetita care a cazut in nori...Andreea.


Astept si povestea ta. Hai sa spunem.... povestea ta in 100 de cuvinte, ce zici? Te rog sa o scrii la "comentarii".
Si un premiu, ca de obicei: un exemplar cu autograf din noua editie a cartii "Zana Norilor"(vezi detalii aici: www.zananorilor.ro)