Oricine ma suna, o face pentru a-mi spune intr-un fel sau altul ca ma iubeste. Acum stiu asta.
A fost o vreme in care mi-era frica, chiar groaza de telefon. Putea fi cineva care sa imi ceara ceva ce nu am, ce nu stiu, ce nu pot... Mi-era atat de frica de sunetul telefonului incat ma bucuram in zilele in care nu ma cauta nimeni. Nu mi-era frica sa iau decizii, cat imi era sa NU POT servi pe cel ce suna.
Dar acum stiu: cand suna telefonul e mereu cineva care ma iubeste. Imi cere sau imi da ceva, pentru ca ma iubeste. Daca ma cearta este pentru ca isi doreste sa fie mai (bine) iubit de mine, deci din nou pentru ca ma iubeste. Daca imi reproseaza ceva este pentru ca ma iubeste atat de mult incat isi doreste ca si eu sa fiu capabila sa ii ofer acelasi fel de dragoste. Daca ma injura este pentru ca si-a inchipuit ca ma poate iubi atat de mult incat sa ne indragostim nebuneste. Daca ma intreaba ceva este pentru ca iubeste raspunsurile mele.
Asa ca acum stiu, orice telefon este o declaratie de dragoste si ma bucur chiar si cand sunt 40 pe zi. La fel de mult ca atunci cand sunt 2 pe zi. Inseamna ca au primit si primesc toti toata iubirea pe care am trimis-o. Si se bucura de ea.
