Am alergat astazi alaturi de antrenorul meu si-am simtit la maximum mirosul de tei si castani inca in floare. Uneori nu simtim indeajuns si nu respiram suficient. Este necesar sa alergi pana simti ca "iti dai duhul" ca sa fii sigur ca ai respirat suficient de bine, de tare, de mult, de imens in acea zi.
De cand am reinceput sa alerg (se fac vreo 4 luni) antrenamentele imi par foarte asemanatoare cu meditatia. Nu o inlocuiesc dar creaza acelasi sentient de viata, de "Simt!", ori "ma simt!".
Am fost mereu contrariata de expresia "ma simt bine!" pentru ca ea spune cu totul altceva decat ne-am obisnuit sa exprime. "Ma simt bine" are acceptia de "simt o stare de bine" dar a "te simti bine" inseamna de fapt sa ai contact perfect cu corpul si emotiile tale, sa iti simtii muschii, sa iti auzi respiratia, furnicaturile, sa simti fiecare parte a corpului tau. Desi cei mai multi dintre noi abia se cunosc cu corpul propriu, ei folosesc de multe ori aceasta expresie ca un inlocuitor de "nu simt nimic deranjant".
Acum 2 saptamanni cand am alergat prima mea cursa de 10 000 m mi-am amintit de aceasta expresie, in contextul in care Stelian (un antrenor de exceptie, haruit pentru meseria asta) imi pune mereu intrebarea "Cum te simti?". Cum ma simt? Ma simt bine, ma simt mult, simt viata din mine!
Atletismul si meditatia sunt cele 2 fatete ale aceleiasi actiuni: fie ca opresti corpul si mintea aproape de tot, fie ca ii dai sa faca maximul pe care il poate, spiritul tau curge la fel de liber in acest timp.
Asa ca va invit sa stati si sa va simtiti, in meditatii de 5 , 10 sau 20 de minute, depinde de cat curaj si motivatie aveti sa opriti motorul mintii, sau, daca nu puteti, alergati. Alergati cat va tin picioarele, alergati la maxim, alergati vulcanic in reprize scurte fara sa apucati sa respirati pana cand veti simti nevoia sa inspirati toata viata si iubirea din lumea asta!
Va amintiti cum miroase viata?
