Primavara aceasta e diferita de altele pentru ca nu m-am indragostit de un barbat, de un copac, de un obicei, ci de mine.
Azi imi voi dedica un articol intreg, asa cum nu am facut de aproape un an; pentru ca iarna aceasta lunga mi-a dat o senzatie de lipsa, dar nu imi lipsea altceva decat propria mea atentie asupra mea.
Imi place saptamana aceasta pentru ca simt in fiecare zi cum las sa se disipe tot ce nu imi mai trebuie in anul acesta - de la haine, pantofi, obiceiuri, prieteni alaturi de care am ajuns la un final de drum impreuna - e o senzatie acuta de golire pentru a face loc umplerii cele noi, a viei primaveri.
Sigur ca doare sa tai crengile firave ale ciresului, sigur ca se face o intreaga mizerie in jurul trunchiului si tu esti singurul ce trebuie sa o arda sau sa o duca la un gunoi. Dar apoi mugurii explodeaza si vezi ca foarfeca ce taie de fapt da drumul sevelor noi sa urce mai bine, in crengi anumite, in ramuri potrivite pentru inaltare, pentru rod bogat.
Primavara aceasta e diferita pentru ca e momentul sa imi raspund la intrebarea cat de mult ma accept, cat de mult ma iubesc. Am privit deseori oameni care nu se accepta nici 50% fara sa imi pun intrebarea care e procentul meu. Da, stiu ca ma ador in partile mele luminoase, cu ele ma inteleg de minune, dar azi vreau sa imi iubesc si colturile fara lumina. Imi terbuie macar o lumanare ca sa ajung acolo, dar sunt hotarata sa dau jos paienjenii si sa imi privesc cu drag chiar si urile mele.
Caci da, mi-am urat o multime de locuri din corp, din suflet, din minte, din exprimari. Si azi vad ca ele mi-au folosit macar pentru a tine intregul sa nu se destrame.
De azi le iubesc si imi sunt chiar simpatice fricile mele, auto-critica, felul meu de a fi, de a nu fi, de a spune, de a retine.
Cand alergi cat poti de tare langa lac, privind ratele salbatice si simtind cerul deasupra si in fata ta devine simplu si clar ca nu exista nici un loc intunecos in noi, doar colturi in care nu ne-am aruncat suficient privirea.
Si privirea mea e lumina. Ca si a ta!
De aceea te invit in primavara ta sa dam foc impreuna la tot ce nu putem sa luminam cu privirea.
Azi imi voi dedica un articol intreg, asa cum nu am facut de aproape un an; pentru ca iarna aceasta lunga mi-a dat o senzatie de lipsa, dar nu imi lipsea altceva decat propria mea atentie asupra mea.
Imi place saptamana aceasta pentru ca simt in fiecare zi cum las sa se disipe tot ce nu imi mai trebuie in anul acesta - de la haine, pantofi, obiceiuri, prieteni alaturi de care am ajuns la un final de drum impreuna - e o senzatie acuta de golire pentru a face loc umplerii cele noi, a viei primaveri.
Sigur ca doare sa tai crengile firave ale ciresului, sigur ca se face o intreaga mizerie in jurul trunchiului si tu esti singurul ce trebuie sa o arda sau sa o duca la un gunoi. Dar apoi mugurii explodeaza si vezi ca foarfeca ce taie de fapt da drumul sevelor noi sa urce mai bine, in crengi anumite, in ramuri potrivite pentru inaltare, pentru rod bogat.
Primavara aceasta e diferita pentru ca e momentul sa imi raspund la intrebarea cat de mult ma accept, cat de mult ma iubesc. Am privit deseori oameni care nu se accepta nici 50% fara sa imi pun intrebarea care e procentul meu. Da, stiu ca ma ador in partile mele luminoase, cu ele ma inteleg de minune, dar azi vreau sa imi iubesc si colturile fara lumina. Imi terbuie macar o lumanare ca sa ajung acolo, dar sunt hotarata sa dau jos paienjenii si sa imi privesc cu drag chiar si urile mele.
Caci da, mi-am urat o multime de locuri din corp, din suflet, din minte, din exprimari. Si azi vad ca ele mi-au folosit macar pentru a tine intregul sa nu se destrame.
De azi le iubesc si imi sunt chiar simpatice fricile mele, auto-critica, felul meu de a fi, de a nu fi, de a spune, de a retine.
Cand alergi cat poti de tare langa lac, privind ratele salbatice si simtind cerul deasupra si in fata ta devine simplu si clar ca nu exista nici un loc intunecos in noi, doar colturi in care nu ne-am aruncat suficient privirea.
Si privirea mea e lumina. Ca si a ta!
De aceea te invit in primavara ta sa dam foc impreuna la tot ce nu putem sa luminam cu privirea.
